Acest liliac minuscul vânează ca un leu, dar mai bine
Liliecii mici din Panama vânează ca felinele mari, așteptând nemișcați înainte de a lovi prada aproape de dimensiunea lor.
Cercetătorii de la Universitatea Aarhus și Institutul Smithsonian de Cercetări Tropicale (STRI) au descoperit că liliecii mici pot rivaliza cu leii în eficiența vânătorii și, uneori, chiar îi depășesc.
Pentru a observa modul în care liliecii cu buze franjurate (Trachops cirrhosus), mici mâncători de carne originari din pădurile din Panama, vânează în mediul lor natural, oamenii de știință au echipat 20 de indivizi cu „rucsacuri” miniaturale. Aceste dispozitive de biologging le-au urmărit fiecare mișcare și au capturat sunetele din jurul lor, oferind o imagine detaliată a comportamentului lor nocturn.
Înregistrările au dezvăluit o descoperire surprinzătoare: acești lilieci țintesc prăzi mari, cum ar fi broaște, păsări și mamifere mici. Folosind o tehnică răbdătoare de „așteptare suspendată” și un simț al auzului excepțional de acut, aceștia pot detecta cel mai mic sunet făcut de prada lor, o pot localiza rapid și pot lovi cu mare precizie.
Conform studiului, publicat în Current Biology, un singur liliac poate consuma aproape propria sa greutate corporală (30 de grame) într-o singură masă, plasându-l printre cei mai eficienți energetic prădători cunoscuți.
Cercetătorii au căutat să rezolve un puzzle biologic de lungă durată. La majoritatea animalelor, dimensiunea determină modul în care vânează. Prădătorii mari, cum ar fi leii și urșii polari, își pot permite să urmărească prăzi mari, bogate în energie, deoarece metabolismul lor mai lent și rezervele mai mari de energie le permit să suporte vânătoarele repetate eșuate. În schimb, prădătorii mici ard energie rapid și trebuie să mănânce des, așa că se concentrează de obicei pe prăzi mai mici, abundente, care sunt mai ușor de prins.
Cu toate acestea, o mână de specii de lilieci încalcă această regulă. Nouă tipuri cunoscute de lilieci sunt adevărați carnivori, satisfăcând mai mult de jumătate din nevoile lor energetice consumând vertebrate, cum ar fi broaște, păsări sau chiar mamifere mici. Aceasta ridică o întrebare importantă: cum pot supraviețui astfel de creaturi mici cu rezerve limitate de energie vânând prăzi mari și rare, o tactică care necesită de obicei eforturi enorme și eșecuri frecvente?
Pentru a explora acest mister, echipa a studiat liliacul cu buze franjurate ca specie model. Se știe că acești lilieci se hrănesc cu broaște túngara mici, așa că cercetătorii se așteptau ca înregistrările să arate multe capturi rapide ale acestor amfibieni mici.
Ceea ce au găsit în schimb a depășit așteptările. Liliecii cu buze franjurate s-au comportat mai mult ca felinele mari decât alți lilieci. Au rămas nemișcați pentru perioade lungi de timp, așteptând să ambuscheze prada nebănuitoare. Când au lovit, atacurile lor au fost rapide și precise. După o vânătoare reușită, se odihneau adesea pentru o mare parte a nopții, la fel ca leii și leoparzii după o masă copioasă.
Datele despre mișcare și sunet au arătat că liliecii au folosit o combinație de auz, vedere și ecolocație. Capacitatea lor de a detecta sunete de frecvență joasă îi ajută să asculte apelurile de împerechere ale broaștelor. Acest amestec senzorial le permite să localizeze și să captureze prăzi mari cu o precizie remarcabilă.
„A fost incredibil să descoperim că acești lilieci vânează ca prădătorii mari prinși în corpuri mici”, spune autorul principal Leonie Baier, cercetător postdoctorand Marie Skłodowska-Curie la Universitatea Aarhus și cercetător la STRI. „În loc să-și petreacă noaptea constant pe aripă, ei așteaptă cu răbdare, lovesc cu mare precizie și uneori ajung să prindă prăzi enorme, bogate în energie. Descoperirea că un animal atât de mic poate face acest lucru ne-a dat cu adevărat presupunerile peste cap.”
În timpul studiului, liliecii și-au petrecut aproximativ 89% din timp odihnindu-se pentru a conserva energia. Când și-au luat zborul, atacurile lor au fost scurte - majoritatea au durat sub trei minute, iar zborul mediu de vânătoare doar opt secunde. Rata lor de succes a fost extraordinară: au reușit în aproximativ 50% din vânătorile lor, depășind cu mult ratele de succes ale mamiferelor mari, cum ar fi leii (aproximativ 14%) sau urșii polari (până la două procente).
Prada pe care au prins-o acești lilieci a fost mai mare decât anticipaseră oamenii de știință, în medie aproximativ șapte procente din propria greutate corporală a liliacului. Asta e ca și cum o persoană de 70 de kilograme ar mânca o masă de cinci kilograme. Unii au capturat chiar și prăzi aproape de dimensiunea lor, inclusiv broasca de copac gladiatoare Rosenberg, care poate cântări până la 20 de grame. Cercetătorii au putut estima dimensiunea prăzii măsurând cât timp liliecii au petrecut mestecând-o - cea mai lungă masă înregistrată a durat 84 de minute.
Liliecii mai în vârstă s-au dovedit a fi deosebit de pricepuți în manipularea prăzilor mai mari, sugerând că abilitățile de vânătoare se îmbunătățesc odată cu exercițiul. Se știe deja că acești lilieci au o memorie lungă a anumitor apeluri de broaște și capacitatea de a învăța tehnici noi observând pe alții.
„Am vrut să înțelegem ce fac acești lilieci de fapt acolo, în întuneric - așa că am ascultat, la fel cum liliecii înșiși își ascultă prada”, spune Laura Stidsholt, profesor asistent la Universitatea Aarhus și autor senior al studiului. „Cu datele de la etichetele noastre de biologging, care combină înregistrările sonore de înaltă rezoluție cu datele de mișcare, am putut reconstrui secvențe întregi de vânătoare în sălbăticie. În acest fel, am experimentat pădurea prin urechile liliecilor - dezvăluind o lume ascunsă de răbdare, precizie și supraviețuire în întuneric.”