Riscul major care planează asupra pieței petrolului ar putea să nu fie un nou atac cu rachete în Orientul Mijlociu, ci însăși trecerea timpului. După ce a atins un vârf de aproape 120 de dolari în luna martie, petrolul Brent a revenit sub 95 de dolari, în ciuda faptului că Strâmtoarea Hormuz rămâne practic închisă sau cel puțin sever restricționată, iar negocierile dintre SUA și Iran continuă fără progrese concrete.
La prima vedere, această evoluție a prețurilor sugerează că traderii cred în victoria diplomației. Sub suprafață, însă, piața fizică de petrol ar putea funcționa pe "credit de timp". Motivul pentru care prețurile petrolului nu au explodat mai devreme este destul de simplu: guvernele și operatorii comerciali au răspuns crizei prin eliberarea agresivă a rezervelor strategice și prin reducerea stocurilor. Aceste rezerve au acționat ca amortizoare, permițând consumatorilor să primească în continuare țiței chiar și atunci când rutele normale de aprovizionare au fost afectate. Piața a rezolvat o problemă de aprovizionare prin consumul de stocuri, nu prin restabilirea ofertei.
Această distincție devine din ce în ce mai importantă, deoarece stocurile nu sunt infinite. Ele cumpără timp, dar nu pot crea petrol. Analiștii avertizează că perioada dintre jumătatea lunii iunie și jumătatea lunii iulie ar putea deveni o fereastră critică, pe măsură ce rezervele de urgență se apropie de limitele operaționale. Dacă Strâmtoarea Hormuz rămâne constrânsă până atunci, piața ar putea fi forțată să se confrunte direct cu deficitul de aprovizionare. Aici începe discuția despre petrolul la 150 de dolari barilul, nu pentru că traderii ar deveni brusc mai temători, ci pentru că piața fizică se schimbă.
Odată ce rezervele de urgență nu mai pot compensa fluxurile de aprovizionare perturbate, rafinăriile și importatorii ar putea fi forțați să concureze agresiv pentru barilii disponibili. Strângerea rezultată ar putea împinge prețurile mult dincolo de nivelurile justificate de sentimentul actual al pieței. Ironia face ca nimic din toate acestea să nu fie vizibil în graficele actuale. Perspectiva tehnică a cotațiilor Brent rămâne surprinzător de bearish pe termen scurt. Recuperarea de la 89,93 dolari a fost limitată de media mobilă exponențială (EMA) pe 4 ore la 55 de perioade, EMA pe 55 de zile și sub retragerea Fibonacci de 38,2% de la 115,30 la 89,93, situată la 99,62.
Traderii continuă să vândă creșterile, în loc să le urmărească, reflectând încrederea că negocierile vor reuși în cele din urmă și că rutele de aprovizionare se vor normaliza înainte ca stocurile să devină o problemă. Această convingere lasă pe termen scurt o deschidere pe partea de scădere. O spargere sub 89,93 ar ținti 86,09 și potențial retragerea Fibonacci de 61,8% de la 58,72 la 119,50, la 82,04.
În esență, piața încă "prețuiește" pacea, sau cel puțin prețuiește suficient progres pentru a evita o criză prelungită de aprovizionare. Următoarele săptămâni ar putea dezvălui dacă această încredere este justificată. Dacă se ajunge la o ruptură diplomatică înainte ca stocurile să fie epuizate critic, petrolul ar putea continua să scadă, iar temerile legate de inflație s-ar diminua. Dacă negocierile se prelungesc în timp ce rezervele de urgență se apropie de epuizare, atenția pieței s-ar putea schimba brusc de la discuțiile de pace la deficitele fizice. În acest scenariu, dezbaterea actuală dacă Brent ar trebui să se tranzacționeze la 90 sau 100 de dolari ar putea părea trivială. Întrebarea reală ar deveni dacă economia globală este pregătită pentru o lume în care Strâmtoarea Hormuz rămâne constrânsă, iar petrolul este forțat să se reevalueze spre 150 de dolari.