Trump Anunță o Descoperire în Privința Iranului – Vor Crede Petrolul și Randamentele? De ActionForex May 24 26, 07:23 GMT
Piețele globale intră în noua săptămână cu o întrebare importantă: tocmai a anunțat președintele SUA, Donald Trump, începutul unei păci reale în Orientul Mijlociu sau doar o prelungire a încetării focului într-un conflict încă periculos?
Trump a declarat sâmbătă că un acord major cu Iranul a fost „în mare parte negociat” și că în curând va fi anunțat un Memorandum de Înțelegere formal. Oficialii iranieni au confirmat, de asemenea, că discuțiile se îndreaptă către un cadru în prima etapă.
Optimismul s-a concentrat pe posibilitatea de a reduce tensiunile din jurul Strâmtorii Hormuz, artera vitală pentru comerțul global cu energie, care a rămas în centrul anxietății pieței timp de luni de zile. Cu toate acestea, detaliile mai profunde sugerează că investitorii pot rămâne precauți în ceea ce privește acceptarea deplină a narațiunii descoperirii. Atât Washington, cât și Teheranul au indicat că cadrul propus ar funcționa în principal ca o prelungire a încetării focului de 30-60 de zile, concepută pentru a menține negocierile în viață, mai degrabă decât pentru a soluționa permanent conflictul. Mai important, unele dintre cele mai explozive dispute rămân nerezolvate. Mass-media legate de Iran insistă că Teheranul va păstra controlul efectiv asupra regulilor de tranzit și a gestionării securității în Strâmtoarea Hormuz, în timp ce încă nu pare să existe un acord semnificativ cu privire la stocul de uraniu îmbogățit al Iranului sau la problema nucleară mai largă.
De aceea, prețurile petrolului, randamentele Trezoreriei și dolarul ar putea deveni adevărate detectoare de minciuni pentru piață în această săptămână. Dacă comercianții cred cu adevărat că acordul reprezintă o normalizare durabilă și o redeschidere liberă a fluxurilor globale de energie, țițeiul Brent ar trebui să scadă brusc, în timp ce temerile legate de inflație și randamentele globale se retrag. Dar dacă petrolul rămâne ridicat și randamentele continuă să se mențină ferme, piețele ar semnala efectiv că încă văd acordul doar ca pe un alt armistițiu temporar, mai degrabă decât ca pe o soluționare de pace durabilă.
Prelungirea Încheierii Focului Cumpără Timp, dar Pacea Permanentă este Încă Departe
Cadrul aflat în prezent în discuție între Washington și Teheran pare conceput în primul rând pentru a împiedica reaprinderea imediată a conflictului, mai degrabă decât pentru a rezolva permanent criza. În timp ce Trump a descris acordul ca fiind „în mare parte negociat”, oficialii de ambele părți au clarificat că Memorandumul de Înțelegere propus ar funcționa efectiv ca o prelungire a încetării focului de 30-60 de zile, menită să creeze spațiu diplomatic pentru negocieri mai largi mai târziu în această vară.
Această distincție este esențială pentru piețe. Războiul care a izbucnit după atacurile americano-israeliene din 28 februarie a remodelat fundamental prețurile globale ale energiei, așteptările privind inflația și perspectivele băncilor centrale. O pauză temporară a ostilităților poate ajuta la reducerea temerilor imediate de reescaladare, dar nu elimină automat prima structurală geopolitică încorporată în prețurile petrolului, cu excepția cazului în care investitorii cred că o soluționare durabilă este în curs de dezvoltare.
În realitate, cadrul actual pare mai apropiat de un acord diplomatic de punte decât de un acord de pace cuprinzător. Aranjamentul propus ar include, după toate informațiile, o reducere limitată a sancțiunilor, o deblocare parțială a activelor iraniene din străinătate și o formă de reducere treptată a tensiunilor din jurul Strâmtorii Hormuz. În schimb, Teheranul poate oferi concesii limitate, potențial inclusiv cooperare provizorie privind accesul la transport maritim și un angajament de a intra în discuții nucleare mai largi în timpul următoarei faze a discuțiilor. Dar cele mai dificile negocieri au fost efectiv amânate, mai degrabă decât finalizate. Oficialii iranieni continuă să semnaleze că discuțiile semnificative cu privire la programul nuclear și stocul de uraniu îmbogățit vor începe abia după ce ostilitățile sunt suspendate oficial și sunt puse în aplicare măsuri de consolidare a încrederii.
Asta înseamnă că următoarele 30 până la 60 de zile se pot dovedi chiar mai importante decât anunțul actual în sine. Pentru piețe, acest lucru creează o dinamică foarte diferită de o soluționare de pace curată. Comercianților nu li se cere încă să prețuiască un Orient Mijlociu complet normalizat. În schimb, li se cere să prețuiască un model diplomatic fragil de așteptare, în care probabilitatea unei confruntări reînnoite a scăzut, dar în care factorii fundamentali ai conflictului rămân nerezolvați sub suprafață.
Întrebarea reală nu este doar dacă Hormuz se redeschide – Ci cine îl controlează
Piețele financiare pot judeca în cele din urmă descoperirea Iranului de către Trump pe baza unei probleme mai presus de toate celelalte: viitorul Strâmtorii Hormuz. În timp ce titlurile s-au concentrat inițial pe posibilitatea redeschiderii coridorului energetic critic, disputa mai profundă a devenit rapid clară în weekend. Mass-media legate de Iran a respins cu tărie sugestiile că Teheranul va renunța la controlul operațional asupra Strâmtorii ca parte a acordului propus. În schimb, oficialii legați de IRGC au subliniat că gestionarea rutelor de transport maritim, a procedurilor de tranzit și a permiselor de trecere va rămâne în întregime sub autoritatea iraniană.
Aceasta creează o problemă majoră pentru piețele care încearcă să prețuiască o revenire autentică la fluxurile normale globale de energie. Poziția Washingtonului s-a axat în mod constant pe restabilirea accesului internațional nerestricționat prin Hormuz, în timp ce Teheranul pare din ce în ce mai hotărât să păstreze influența pe care a câștigat-o în timpul conflictului. Sistemul de tranzit propus de Iran – inclusiv mecanisme de verificare, rutare controlată și „taxe de securitate” pentru transport maritim – transformă efectiv Hormuz într-un punct de presiune geopolitic gestionat, mai degrabă decât într-un coridor comercial complet normalizat.
Pentru comercianții de petrol, această distincție este enormă. Atâta timp cât Teheranul își păstrează capacitatea de a controla condițiile de transport maritim în interiorul Hormuz, este probabil să rămână încorporată o primă geopolitică semnificativă în prețurile petrolului. Implicațiile se extind cu mult dincolo de piețele energetice. Prețurile persistent ridicate ale petrolului ar continua să alimenteze preocupările legate de inflație la nivel global, complicând perspectivele pentru băncile centrale majore care se luptă deja cu efectele economice ale conflictului.
Stocul de uraniu al Iranului rămâne Nucleul Nerezolvat al Conflictului
Unul dintre cele mai frapante aspecte ale anunțului Iranului de către Trump nu a fost ceea ce a inclus – ci ceea ce a omis. În ciuda lunilor de retorică americană care subliniază programul nuclear al Iranului ca o amenințare centrală, cadrul propus pare să conțină puține progrese imediate cu privire la stocul de uraniu îmbogățit al Teheranului sau la disputa nucleară mai largă. În schimb, oficialii iranieni și mass-media cu o linie dură sugerează că aceste negocieri sunt amânate efectiv în etapa următoare a diplomației, potențial săptămâni sau luni distanță.
Această secvențiere contează enorm. După toate informațiile, Teheranul insistă ca reducerea sancțiunilor, deblocarea activelor și măsurile de stabilizare să vină mai întâi înainte de a lua în considerare concesii substanțiale cu privire la îmbogățire sau supraveghere internațională. În efect, Iranul pare să trateze cadrul actual ca pe un mecanism de reducere a presiunii economice și militare imediate, amânând în același timp cele mai sensibile din punct de vedere politic elemente ale negocierilor.
Pentru piețe, acest lucru întărește ideea că acordul actual poate funcționa mai mult ca o punte diplomatică decât ca o soluționare finală. Cadrul de încetare a focului poate reduce riscul imediat de noi lovituri sau întreruperi de energie, dar nu rezolvă încă confruntarea strategică mai profundă din jurul capacităților nucleare ale Iranului. Atâta timp cât problema uraniului rămâne nerezolvată, este puțin probabil ca comercianții să accepte pe deplin narațiunea normalizării geopolitice durabile în Orientul Mijlociu.
Petrolul va fi primul și cel mai important verdict al pieței
Dacă piețele vor da un verdict în timp real asupra descoperirii Iranului de către Trump, țițeiul Brent va fi aproape sigur cea mai importantă măsură de urmărit în această săptămână. Petrolul a fost canalul central de transmisie prin care întregul conflict a afectat piețele globale – alimentând temerile legate de inflație, randamentele obligațiunilor, așteptările băncilor centrale și sentimentul general de risc. Asta înseamnă că credibilitatea acordului va fi în cele din urmă testată mai întâi prin prețul energiei.
Țițeiul Brent s-a retras deja brusc de la maximul săptămânii trecute, de 112,72, pentru a se închide aproape de 104,24, după ce au apărut titluri despre diplomație. Dar, important, petrolul nu s-a prăbușit. În schimb, acțiunea prețurilor rămâne blocată ferm în interiorul modelului triunghiular convergent mare care a dominat piața de la vârful din martie de la 119,50. În multe feluri, această structură tehnică reflectă evoluția crizei în sine: faza inițială a fost panică geopolitică pură, în timp ce faza actuală a trecut la un ciclu de epuizare a stocurilor și de risc de aprovizionare mai lent.
Atâta timp cât Brent rămâne ridicat peste nivelurile cheie de suport tehnic, piețele semnalează efectiv că primele de risc geopolitic rămân intacte. Comercianții pot crede că probabilitatea unei escaladări militare imediate a scăzut, dar nu sunt încă convinși că fluxurile fizice de petrol prin Strâmtoarea Hormuz revin cu adevărat la condiții normale.
Din punct de vedere tehnic, țițeiul Brent ar putea scădea mai jos la suportul 96,03 și, eventual, mai jos în următoarele câteva zile. Dar cel mai important nivel se află la o proiecție de 100% de la 115,30 la 96,03 de la 112,71 la 93,45. Până când Brent nu scade decisiv sub acest nivel pe o bază de închidere zilnică, scăderea actuală este doar una dintre picioarele din interiorul modelului triunghiular menționat. Adică, este probabil ca piața să trateze anunțul lui Trump ca pe o dezescaladare temporară, mai degrabă decât ca pe o soluționare structurală de pace.
Cu toate acestea, dacă Brent scade ferm sub 93,45, narațiunea pieței s-ar putea schimba rapid. Acest lucru ar semnala probabil o încredere tot mai mare că normalizarea aprovizionării fizice este cu adevărat în curs și că prima geopolitică încorporată din martie începe în sfârșit să se destrame. În acest scenariu, accelerarea dezavantajului către proiecția de 86,09 și chiar 161,8% la 81,54 ar putea deveni ținte realiste.
Piețele de obligațiuni încă trebuie să fie convinse înainte ca temerile legate de inflație să dispară cu adevărat
În timp ce prețurile petrolului vor da probabil primul verdict asupra descoperirii Iranului de către Trump, randamentele Trezoreriei pot determina în cele din urmă dacă piețele cred cu adevărat că șocul inflaționist legat de conflict începe să se inverseze. Vânzarea globală de obligațiuni s-a accelerat brusc în ultimele două luni, deoarece investitorii au prețuit din ce în ce mai mult riscul ca prețurile ridicate ale energiei să alimenteze presiunile inflaționiste mai largi și să forțeze băncile centrale înapoi către înăsprire.
Această preocupare rămâne foarte vie. Randamentul obligațiunilor Trezoreriei SUA pe 10 ani a crescut până la 4,69% săptămâna trecută, înainte de a se retrage modest pentru a se închide aproape de 4,56. Important, randamentele rămân confortabil peste zona critică de rezistență 4,48, transformată în suport. Atâta timp cât acest nivel se menține, piețele semnalează efectiv că temerile legate de inflație legate de petrol, întreruperile de transport maritim și efectele de preț de mâna a doua nu au dispărut în mod semnificativ.
Problema de timp devine din ce în ce mai importantă pentru băncile centrale. Instituții precum BCE și-au petrecut în mare parte săptămânile recente în modul de așteptare, sperând că tensiunile din jurul Strâmtorii Hormuz se vor diminua suficient de repede pentru a preveni o spirală inflaționistă mai largă. Dar, cu prețurile petrolului încă ridicate și incertitudinea din jurul Hormuz nerezolvată, factorii de decizie politică rămân fără timp pentru a „trece cu vederea” șocul. Piețele înclină din ce în ce mai mult către o altă majorare a BCE în iunie, în timp ce contractele futures pe fonduri Fed prețuiesc aproximativ 68% șanse de majorare a Fed până în decembrie înapoi la 3,75-4,00%.
Această schimbare complică, de asemenea, tranziția din interiorul Rezervei Federale însăși. Kevin Warsh poate fi acum instalat oficial ca succesorul lui Trump ca președinte al Fed, dar prețurile ridicate ale petrolului și riscurile inflaționiste persistente ar putea limita brusc spațiul său de a direcționa politica către condiții mai ușoare. De fapt, decizia lui Jerome Powell de a rămâne în Consiliul Guvernatorilor după ce a părăsit rolul de președinte se poate dovedi una dintre cele mai importante evoluții subapreciate pentru piețe. Șederea lui Powell în Consiliu este extrem de neobișnuită din punct de vedere istoric și creează o contrapondere hawkish puternică în cadrul Fed. În calitate de președinte, Powell a trebuit să echilibreze constant facțiunile interne și să mențină consensul. Dar ca guvernator obișnuit, el nu mai poartă povara diplomației. În schimb, el devine un singur, dar extrem de influent membru cu drept de vot, capabil să reziste deschis unei relaxări premature dacă riscurile inflaționiste rămân ridicate.
Din punct de vedere tehnic, randamentele pe 10 ani rămân una dintre cele mai clare măsurători de confirmare a pieței. O scădere decisivă sub 4,48 ar sugera că investitorii încep să prețuiască din nou cu adevărat dezinflația și atenuarea riscurilor energetice, deschizând spațiu pentru retragerea de 38,2% de la 3,96 la 4,69 la 4,41 și oferind ușurare pentru acțiuni. Dar dacă randamentele rămân ferme peste această zonă, piața de obligațiuni poate semnala efectiv că acordul Iranului de către Trump nu a rezolvat deloc problema inflației subiacente.
Dolarul, indicatorul final de încredere pentru piețele globale
În multe feluri, dolarul poate deveni testul final și cel mai cuprinzător dacă piețele au cu adevărat încredere în descoperirea Iranului de către Trump. Dolarul a beneficiat pe tot parcursul conflictului de o combinație puternică de cerere de refugiu sigur, randamente ridicate ale Trezoreriei și așteptări în creștere că Fed ar putea avea nevoie să rămână mai strâns pentru mai mult timp din cauza presiunilor inflaționiste determinate de petrol.
Pentru ca dolarul să se inverseze semnificativ acum, piețele ar avea nevoie de încredere nu numai că tensiunile geopolitice se diminuează, ci și că prețurile energiei și riscurile inflaționiste încep cu adevărat să se normalizeze. Asta nu s-a întâmplat încă. Revenirea extinsă a indicelui dolarului de la 97,62 și spargerea ulterioară peste 99,31 săptămâna trecută indică faptul că retragerea de la 100,64 poate fi deja finalizată. Mai important, recuperarea a venit după o apărare fermă a retragerii de 61,8% de la 95,55 la 100,64 la 97,49 – o evoluție tehnică care sugerează că impulsul optimist subiacent în dolar rămâne intact pentru moment.
Dacă prețurile petrolului rămân ridicate și randamentele Trezoreriei rămân ferme, este puțin probabil ca dolarul să slăbească semnificativ, chiar dacă titlurile diplomatice continuă să se îmbunătățească. Piețele ar continua efectiv să trateze șocul geopolitic ca pe unul nerezolvat, menținând cererea de dolari atât prin fluxuri de refugiu sigur, cât și prin sprijinul în creștere al randamentului american. În acest scenariu, indicele dolarului s-ar putea extinde mai sus spre 100,64 din nou și potențial chiar și retragerea de 38,2% de la 110,17 la 95,5 la 101,13.
Cu toate acestea, cu excepția unei escaladări reale (de exemplu, acțiuni cinetice directe), indicele dolarului se va lupta probabil să depășească 101,13 pur și simplu pe baza impulsului titlurilor.
Cu toate acestea, scenariul opus este la fel de important de monitorizat. Dacă țițeiul Brent scade decisiv și randamentele SUA pe 10 ani scad prin nivelurile cheie de suport, dolarul ar putea pierde rapid impuls pe măsură ce piețele renunță agresiv la poziționarea geopolitică și inflaționistă. O spargere susținută sub EMA 55 D (acum la 98,72) ar sugera cu tărie că scăderea de la 100,64 reia prin 97,62 spre minimul 95,55. Acest lucru ar semnala probabil că investitorii devin în sfârșit convinși că acordul cu Iranul reprezintă mai mult decât o simplă prelungire temporară a încetării focului.
Perspective săptămânale EUR/USD
Scăderea extinsă a EUR/USD sugerează că revenirea corectivă de la 1,1408 s-a finalizat la 1,1848. Dar, deoarece s-a format un minim temporar la 1,1575, tendința inițială rămâne neutră în această săptămână mai întâi. Pe partea negativă, sub 1,1575 va aduce o scădere mai profundă înapoi pentru a retesta minimul 1,1408. Cu toate acestea, o spargere fermă a rezistenței 1,1660 va reduce această perspectivă bearish și va aduce o creștere mai puternică înapoi la rezistența 1,1795 mai întâi.
În imaginea mai largă, suportul puternic de la retragerea de 38,2% de la 1,0176 la 1,2081 la 1,1353 sugerează că retragerea de la 1,2081 este mai probabil o mișcare corectivă. De asemenea, s-a găsit un suport puternic în EMA 55 W (acum la 1,1542). Accentul se pune din nou pe nivelul cheie de rezistență cluster 1,2. O spargere decisivă acolo va avea implicații bullish pe termen lung. Cu toate acestea, spargerea suportului 1,1408 va reînvia cazul inversării tendinței bearish pe termen mediu.
În imaginea pe termen lung, retragerea de 38,2% de la 1,6039 la 0,9534 la 1,2019, care este aproape de nivelul psihologic de 1,2000, este cheia pentru perspectivă. Respingerea de către acest nivel va menține intactă tendința descendentă de mai multe decenii de la 1,6039 (maximul din 2008) și va menține perspectiva neutră cel mult. Cu toate acestea, spargerea decisivă a 1,2000/19, va sugera inversarea tendinței bullish pe termen lung și va viza retragerea de 61,8% la 1,3554.