Cercetătorii au descoperit că alcoolul interferează cu o enzimă care previne acumularea de grăsime în ficat. Această descoperire ar putea duce la noi terapii pentru boala ficatului gras.
Cercetătorii de la Mayo Clinic au identificat modul în care consumul excesiv de alcool contribuie la boala ficatului gras, o afecțiune care afectează mai mult de una din trei persoane din SUA. Cunoscută și sub numele de Boala Hepatică Steatotică Asociată Disfuncției Metabolice, este o boală de lungă durată care poate duce la diabet de tip 2 și chiar la cancer hepatic.
Consumul excesiv de alcool poate contribui, de asemenea, la această boală a ficatului gras – iar cercetătorii de la Mayo Clinic au descoperit recent un motiv. Cercetătorii au descoperit că expunerea la alcool excesiv modifică o enzimă importantă care reciclează proteinele deteriorate.
Cum funcționează ficatul
Ficatul este filtrul principal pentru tot ceea ce ingerezi. Celulele hepatice, sau hepatocitele, susțin rolul important al acestui organ eliberând zeci de proteine diferite, colectând, sortând, degradând și reciclând aproape tot ce trece prin acest organ masiv, asemănător unei site. Grăsimea provenită din intestin, de exemplu, este absorbită, apoi stocată în hepatocite sub formă de picături lipidice, care sunt structuri globulare care stochează grăsime. Corpul poate folosi aceste picături lipidice ca sursă de energie, mai ales în perioadele de post. Cu toate acestea, prea multe picături lipidice pot duce la boala ficatului gras.
Cercetătorii au descoperit că cheia constă într-o enzimă importantă numită proteină care conține valozină (VCP). VCP joacă un rol în multe procese importante, inclusiv reciclarea proteinelor nedorite și se găsește în celulele din tot corpul.
„Am fost surprinși să vedem VCP eliminând o anumită proteină de la suprafața picăturii lipidice. Când acea proteină particulară numită HSD17β13 se acumulează, conținutul de grăsime din celulele hepatice crește și contribuie la boala ficatului gras”, spune Mark McNiven, Ph.D., autorul principal al studiului, care a fost publicat și evidențiat în Journal of Cell Biology.
La persoanele fără boala ficatului gras, enzima, VCP, pare să țină sub control proteina, HSD17β13, pentru a preveni supra-acumularea picăturilor lipidice în celulele hepatice. Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit că expunerea la alcool excesiv elimină aproape complet VCP de la suprafața picăturii lipidice, permițând acumularea semnificativă a HSD17β13.
Cercetătorii au văzut și au capturat, de asemenea, mecanismul elaborat de reciclare al VCP. Ei au fost martori ai modului în care VCP colaborează cu o proteină chaperonă pentru a livra proteinele deteriorate către un organit numit lizozom, care apoi a descompus proteinele nedorite.
„A fost uluitor să vedem asta. Am încercat mai multe experimente pentru a confirma ceea ce vedeam și fiecare rezultat a indicat că VCP direcționează proteina HSD17β13 de la picătura lipidică către lizozom”, spune Sandhya Sen, Ph.D., bursier de cercetare la Mayo Clinic și autorul principal al studiului.
Descoperirile lor înseamnă că HSD17β13 este o țintă pentru potențiale terapii noi pentru prevenirea sau tratarea bolii ficatului gras, spune Dr. McNiven.
„Acest studiu ne sporește înțelegerea biologiei picăturilor lipidice, principalul vinovat al ficatului gras, și a modului în care hepatocitul funcționează într-un efort de a reduce conținutul de grăsime”, spune Dr. McNiven. „De asemenea, ar putea ajuta la prezicerea care pacienți sunt predispuși la efectul dăunător al consumului excesiv de alcool asupra ficatului lor, dacă acest sistem celular este compromis.”
Cercetarea face parte dintr-un efort mai amplu la Mayo Clinic numit inițiativa Precure, axată pe dezvoltarea de instrumente care să permită clinicienilor să prezică și să intercepteze procesele biologice înainte ca acestea să evolueze în boli sau să progreseze în afecțiuni complexe, greu de tratat.