Primăria Municipiului București (PMB) urmează să împuternicească Sectorul 1 să intre într-o asociere pentru a extinde Magistrala 4 de metrou cu tronsonul Străulești - Mogoșoaia, potrivit unui proiect ajuns pe ordinea de zi a consilierilor generali.
Pentru extinderea Magistralei 4 în nordul Capitalei, Sectorul 1 ar urma să se asocieze cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Metrorex și Consiliul Județean Ilfov, conform documentului menționat.
Magistrala 4 de metrou a mai fost extinsă către nord cu stațiile Laminorului și Străulești.
Magistrala 4 Gara de Nord – Străluești se extinde și către sud.
De asemenea, M4 urmează să fie extinsă și către sud, cu tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul, în baza unei licitații organizate de către Primăria Sectorului 4. Procedura apare încă în derulare în SEAP, pentru unul din cele două loturi fiind depuse și contestații.
La sfârșitul lunii aprilie, Guvernul a aprobat achiziționarea a 12 trenuri noi de metrou , proiect estimat la peste un miliard de lei (inclusiv TVA). Noile garnituri de metrou care vor înlocui trenurile învechite care circula acum pe Magistrala 4 (Gara de Nord – Străulești) a metroului bucureștean.

