Investitorii pariază pe gazul din Marea Neagră.
Răzvan Popescu, CEO, Romgaz: Prin această operațiune ne consolidăm rolul de emitent predictibil precum și strategia de diversificare a surselor de finanțare, asigurând o structură sustenabilă a datoriei, în linie cu obiectivele noastre de creștere pe termen lung.
♦ Investitorii care au participat la această emisiune sunt singurii care pot lua expunere directă pe datoria aferentă unui proiect de gaze naturale din România ♦ Romgaz este singura companie din sectorul gazelor autohton care a emis obligațiuni pe piețele internaționale, ceea ce face aceste instrumente o raritate pentru investitorii care mizează pe tranziția energetică, dar și pe rolul gazului ca sursă de echilibru în mixul energetic european.
Investitorii au stat din nou la coadă pentru a finanța Romgaz (SNG), cea mai importantă companie din sectorul gazelor naturale din portofoliul statului, care a atras 500 de milioane de euro de pe piețele externe, printr-o nouă emisiune de obligațiuni, la un cost mai redus decât cel la care se împrumută statul român. Cererea totală din partea investitorilor instituționali a fost de aproximativ 4 miliarde de euro, de opt ori peste valoarea ofertei, potrivit datelor agregate de Ziarul Financiar din platforma Bloomberg.
Marți după-amiază acțiunile SNG se tranzacționau la 10 lei, plus 2,5% față de ședința precedentă și o capitalizare de 38,3 mld. lei, evoluție pozitivă atât pe fondul rezultatelor operaționalelor, cât și suflul dinspre cererea uriașă pe bonduri. De la începutul lui 2025 acțiunile SNG aproape s-au dublat pe o bursă în creștere cu 43%.

