Cash News Logo

Lion Capital iese din Hidroelectrica după IPO-ul din 2023

Piața Românească (BVB)2 decembrie 2025, 09:00
Lion Capital iese din Hidroelectrica după IPO-ul din 2023

Lion Capital (LION), fosta SIF Banat-Crişana, societatea de investiţii condusă de fostul ministru de finanţe Bogdan Drăgoi, a ieşit complet din acţionariatul Hidroelectrica, potrivit celui mai recent raport publicat pentru trimestrul al treilea din 2025. Fondul investise în producătorul de energie încă din oferta publică iniţială (IPO) din vara anului 2023 şi nu îşi modificase poziţia în acţionariat în toată această perioadă, arată datele ZF.

La jumătatea anului 2025, Lion Capital figura cu 225.000 de acţiuni Hidroelectrica, reprezentând o investiţie de 27,5 milioane lei şi o participaţie de 0,05% din capitalul social al celei mai mari companii de stat.