O nouă imagine uimitoare de la Telescopul Spațial Hubble al NASA evidențiază un amestec izbitor de luminozitate și umbră în interiorul Nebuloasei Oului. Această scenă dramatică a fost modelată de nori de praf expulzați recent de o stea pe moarte.
Situată la aproximativ 1.000 de ani lumină distanță în constelația Lebăda, nebuloasa înconjoară o stea centrală ascunsă, îngropată într-o pătură groasă de praf, asemănătoare cu un "gălbenuș" strălucitor în interiorul unui "albuș" întunecat. Rezoluția excepțională a lui Hubble dezvăluie structuri fine care ajută oamenii de știință să înțeleagă modul în care se formează acest obiect neobișnuit.
Nebuloasa Oului deține o distincție specială. Este prima, cea mai tânără și cea mai apropiată nebuloasă pre-planetară identificată vreodată. (O nebuloasă pre-planetară este o etapă premergătoare a unei nebuloase planetare, care este o structură de gaz și praf formată din straturile ejectate ale unei stele muribunde, asemănătoare Soarelui. Termenul este impropriu, deoarece nebuloasele planetare nu au legătură cu planetele.)
**O rară privire asupra evoluției stelare**
Datorită faptului că se află într-o fază atât de timpurie, Nebuloasa Oului oferă astronomilor o șansă valoroasă de a studia ce se întâmplă pe măsură ce stelele asemănătoare Soarelui se apropie de sfârșitul vieții lor. În această etapă, nebuloasa strălucește reflectând lumina de la steaua sa centrală. Acea lumină scapă printr-o deschidere polară, sau "ochi", în praful înconjurător. Strălucirea provine dintr-un disc prăfuit pe care steaua l-a expulzat cu doar câteva sute de ani în urmă.
Două fascicule luminoase se propagă spre exterior de la stea, luminând lobi polari cu mișcare rapidă care străbat inele mai vechi, mai lente, de material aranjate în arce concentrice. Structura și mișcarea acestor caracteristici indică posibile efecte gravitaționale de la una sau mai multe stele companion nevăzute, care rămân ascunse în discul dens de praf.
**De la stea muribundă la nebuloasă planetară**
Stelele similare Soarelui nostru în cele din urmă rămân fără combustibil de hidrogen și heliu și încep să își verse straturile exterioare. Pe măsură ce nucleul fierbinte devine expus, acesta emite radiații intense care energizează gazul înconjurător, producând învelișurile strălucitoare văzute în nebuloasele planetare, cum ar fi nebuloasele Helix, Stingray și Butterfly. Nebuloasa Oului, însă, nu a atins încă acea etapă complet dezvoltată. Ea rămâne într-o perioadă de tranziție de scurtă durată, cunoscută sub numele de etapa pre-planetară, care durează doar câteva mii de ani. Observarea ei acum permite oamenilor de știință să examineze procesul de ejecție în timp ce dovezile sunt încă proaspete.
Modelele vizibile în imaginea Hubble sunt extrem de simetrice, excluzând o explozie haotică precum o supernovă. În schimb, arcele, lobii și norul central de praf s-au format probabil printr-o serie coordonată de erupții bruște în interiorul nucleului bogat în carbon al stelei îmbătrânite.
Stelele în această etapă fabrică și eliberează cantități mari de praf, material care poate deveni ulterior parte a unor noi sisteme stelare. Propriul nostru sistem solar, inclusiv Pământul și celelalte planete stâncoase, s-a format din astfel de materiale reciclate acum aproximativ 4,5 miliarde de ani.
**Observațiile continue ale lui Hubble**
Hubble a studiat Nebuloasa Oului de mai multe ori de-a lungul anilor. O imagine timpurie în lumină vizibilă de la WFPC2 (Wide Field and Planetary Camera 2) a fost urmată în 1997 de o vedere în infraroșu apropiat de la NICMOS (Near Infrared Camera and Multi-Object Spectrometer), oferind o privire mai atentă asupra strălucirii nebuloasei. În 2003, ACS (Advanced Camera for Surveys) a dezvăluit întreaga întindere a ondulațiilor prăfuite care înconjoară obiectul. Observațiile de la WFC3 (Wide Field Camera 3) în 2012 s-au apropiat de norul central dens și de fluxurile puternice de gaz. Cea mai nouă imagine combină datele din programul din 2012 cu observații suplimentare, oferind cel mai clar și mai detaliat portret de până acum al acestui ou cosmic complex.
De peste 30 de ani, Telescopul Spațial Hubble continuă să ofere descoperiri care remodelează înțelegerea noastră asupra cosmosului. Misiunea este un parteneriat între NASA și ESA (Agenția Spațială Europeană). Centrul Goddard Space Flight al NASA din Greenbelt, Maryland, supraveghează operațiunile telescopului și ale misiunii, cu sprijin operațional suplimentar de la Lockheed Martin Space din Denver. Institutul de Știință al Telescopului Spațial din Baltimore, operat de Asociația Universităților pentru Cercetare în Astronomie, gestionează operațiunile științifice ale lui Hubble pentru NASA.