Grupul francez Carrefour intenţionează să folosească cele 823 mil. euro pe care urmează să le încaseze din vânzarea operaţiunilor din România pentru remunerarea acţionarilor şi pentru consolidarea poziţiei financiare, fără a lansa un program de răscumpărare de acţiuni.
Tranzacţia convenită cu Pavăl Holding evaluează activitatea din România la un multiplu de 4,8 ori EBITDA estimat pentru 2025, nivel pe care conducerea Carrefour îl consideră atractiv.
Potrivit explicaţiilor oferite de Matthieu Malige, directorul financiar al grupului, în cadrul unei teleconferinţe cu analiştii, compania va propune distribuirea unui dividend special de 150 mil. euro, condiţionat de finalizarea tranzacţiei.

