Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat vineri o scădere de 0,18% prin prisma indicelui de referinţă BET, unde sunt incluse cele mai lichide 20 de acţiuni de pe piaţa locală de capital. Totuşi, indicele a încheiat săptămâna cu o creştere de 2,8%, conform datelor BVB.
Cu -1,8%, Transport Trade Services a afişat cea mai mare scădere din structura BET, urmată de Electrica (-1,6%) şi Digi Communications (-1,4%). La polul opus, Hidroelectrica a câştigat 1,3%, Sphera Franchise Group 1% şi Transgaz tot 1%.
Valoarea tranzacţiilor realizate cu acţiuni listate pe Piaţa Reglementată a ajuns la 41,2 mil. lei, cel mai slab nivel de anul acesta. În topul lichidităţii s-au aflat Banca Transilvania (11 mil. lei), OMV Petrom (6 mil. lei) şi Romgaz (3,8 mil. lei).
Indicele paneuropean Stoxx 600 pierdea 0,4% spre finalul şedinţei, tras în jos de tensiunile din Orientul Mijlociu şi blocarea Strâmtorii Ormuz. Deşi barilul Brent s-a ieftinit cu 12% în ultima săptămână, cotaţia rămâne peste pragul de 100 de dolari, ceea ce, alături de stagnarea economiei britanice, menţine vii temerile privind inflaţia şi frânarea creşterii economice în regiune.
Sectorul bancar a condus scăderile de pe burse, cu un minus de 2%, Standard Chartered şi HSBC fiind cele mai afectate de conflictul cu Iranul, scrie Reuters. În timp ce sectorul energetic a urcat pe fondul cotaţiilor petrolului, investitorii îşi recalibrează poziţiile, anticipând noi majorări de dobândă din partea Băncii Centrale Europene pentru a contracara inflaţia.

