Marcel Murgoci, director de tranzacționare, Estinvest: Urmează acum convocatoarele pentru adunările generale ale acționarilor, unde unii emitenți vor propune și eventuale dividende sau alte modalități de remunerare a acționarilor, precum acțiuni gratuite.
Autor: Eduard Ivanovici 19.03.2026, 11:00
♦ Platforma utilizată a reprodus condiții apropiate de cele din piață, oferind acces la prețuri, volume și execuții similare tranzacționării reale.
Emitenții din structura indicelui de referință BET au dominat alegerile celor care au participat la exercițiul de investiții ZF/Estinvest, desfășurat în perioada 2-16 martie și încheiat cu trei investitoare pe podium.
Cu un buget virtual de 100.000 de lei, participanții s-au orientat preponderent către cele mai tranzacționate societăți listate, spune Marcel Murgoci, reprezentant al societății de intermediere.
„Din punctul de vedere al valorii, OMV Petrom a fost cel mai tranzacționat emitent, fiind vizat de 100 din 150 de investitori (activi – n. red.), apoi Banca Transilvania și Cris-Tim pe locul trei cu 2 mil. lei, în apropierea băncii cu 2,5 mil. lei. Petrom a fost dublu, cu 5 mil. lei; alte acțiuni care au depășit pragul de un milion au fost Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica și BVB“, a anunțat Marcel Murgoci.
Exercițiul de investiții a fost gândit ca o simulare a tranzacționării reale, utilizând bani virtuali și cotații în timp real pentru un univers de aproximativ 30 de companii listate, inclusiv unele dintre cele mai lichide acțiuni de pe piața locală.
Premiile au constat într-un cont de tranzacționare de 2.000 de lei pentru locul întâi, oferit de Estinvest, în timp ce ocupantele pozițiilor doi și trei vor primi câte un cont de 1.000 de lei.
Din partea Ziarului Financiar, câștigătoarea locului întâi va beneficia de o invitație la ZF Live, cea de pe locul al doilea va fi comoderator la un eveniment dedicat pieței de capital, iar ocupanta locului al treilea va participa la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.
„Cei care au tranzacționat au avut în vedere lichiditatea, dar au fost atrași inclusiv de notorietatea emitentului (...) Doamna care a câștigat a preferat să facă și tranzacții intra-day, ceea este foarte bine, mai ales că exercițiul a fost fără comision“, continuă directorul de tranzacționare al Estinvest.
Scopul inițiativei a fost de a oferi participanților un cadru practic în care să descopere modul de funcționare al pieței de capital, să își testeze propriile idei de investiții și să înțeleagă de ce contează diversificarea, fără a risca bani reali.
Platforma utilizată a reprodus condiții apropiate de cele din piață, oferind acces la prețuri, volume și execuții similare tranzacționării efective.
„Pentru unii, acum este un moment prielnic pentru a marca o parte din profit întrucât trăim niște vremuri destul de agitate și piețele cunosc creșteri și scăderi considerabile (...) Piețele sunt în căutarea unui trend, deci orice zvon sau declarație politică poate conduce la agitație, cu repercusiuni în piața noastră“, adaugă Murgoci.

