În anul retragerii din circuitul WTA, Sorana Cîrstea traversează cel mai bun sezon al carierei
Sorana Cîrstea (35 ani, locul 35 WTA) traversează un sezon remarcabil în 2026, chiar în anul în care și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist, înregistrând cel mai bun procentaj victorii/înfrângeri din întreaga carieră.
Sorana Cîrstea a adunat până în prezent un bilanț de 14 victorii și 4 înfrângeri în 2026. Performanță care corespunde unui procentaj de 77,8%, superior oricărui alt sezon din cariera sa începută în circuitul WTA în urmă cu aproape două decenii.
Cel mai important rezultat al anului a fost obținut la Transylvania Open. Cîrstea a câștigat titlul fără să piardă set în semifinale și finală. A fost al patrulea titlu din carieră în circuitul WTA. În ultimul act al turneului de la Cluj-Napoca, românca a dominat-o categoric pe Emma Răducanu, scor 6-0, 6-2.
Parcursuri solide au fost consemnate și în turneele nord-americane de categorie înaltă. La Miami Open, Sorana Cîrstea a ajuns până în optimile de finală, săptămâna aceasta. Cîrstea a pierdut în duelul cu a patra jucătoarea a lumii, Coco Gauff, sportiva română reușind să câștige un set împotriva americancei. La Indian Wells, românca a bifat din nou două victorii, confirmând constanța rezultatelor.
Sezonul a început în forță în Australia, unde a obținut victorii importante la Brisbane și Adelaide, inclusiv un succes notabil în fața letonei Jelena Ostapenko. La Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, Cîrstea a trecut de primul tur, fiind eliminată ulterior de Naomi Osaka, fost lider mondial.
În clasamentul WTA, sportiva a urcat până pe locul 31 în 2026. Cea mai bună clasare a sa în ierarhia mondială a fost locul 21, în 2013.

