Cash News Logo

Tragedie în Mediterană: Zeci de migranți dispăruți după scufundarea unei ambarcațiuni

Știri Generale6 aprilie 2026, 10:59
Tragedie în Mediterană: Zeci de migranți dispăruți după scufundarea unei ambarcațiuni

Cel puțin 70 de persoane sunt dispărute după ce o ambarcațiune cu migranți care a părăsit coasta libiană, s-a răsturnat în Marea Mediterană, a anunțat duminică un ONG italian. Două persoane au murit, iar 32 au fost salvate de pe ambarcațiuni, a precizat ONG-ul.

Zeci de persoane sunt dispărute după ce o ambarcațiune cu migranți s-a răsturnat în centrul Mediteranei, au anunțat duminică pe rețelele de socializare ONG-urile Mediterranea Saving Humans și Sea-Watch, potrivit France 24.

Două persoane au murit și 32 au fost salvate de pe ambarcațiunea care plecase din Libia sâmbătă după-amiază cu aproximativ 105 persoane la bord, potrivit organizației Mediterranea Saving Humans.

„Naufragiu tragic de Paște. 32 de supraviețuitori, două cadavre recuperate și peste 70 de persoane dispărute”, a scris ONG-ul pe X, adăugând că ambarcațiunea s-a răsturnat într-o zonă de căutare și salvare controlată de autoritățile libiene.