Cash News Logo

Electroalfa la BVB: Prima lună, creştere peste BET după o ofertă suprasubscrisă

Piața Românească (BVB)6 aprilie 2026, 10:00
Electroalfa la BVB: Prima lună, creştere peste BET după o ofertă suprasubscrisă

Acţiunile Electroalfa International (EAI) – unul dintre cei mai importanţi jucători din industria echipamentelor electrice – înregistrează o creştere de 6,3% în ultima lună, deci de când compania din Botoşani a intrat la tran­zacţionare la Bursa locală. Rulajul din această perioadă ajunge la circa 43 mil. lei, în vreme ce indicele de referinţă BET a crescut cu 4,2%, conform datelor BVB.

Oferta publică prin care Electroalfa a scos la vânzare 35% din capital s-a închis anticipat pe 6 februarie, pe fondul unei cereri masive. Tranşa investitorilor de retail a fost suprasubscrisă de aproape 60 de ori, înregistrând ordine de 3,4 mld. lei, fapt ce a impus alocarea titlurilor în sistem pro-rata. Operaţiunea, intermediată de Swiss Capital şi UniCredit Bank, a vizat emiterea a maximum 65,9 mil. acţiuni noi.