Grupul austriac OMV, acționar majoritar al OMV Petrom cu o participație de 51% din capital, afișează un avans de circa 26% al acțiunilor de la începutul anului la Bursa de Valori din Viena, plasându-se în zona maximelor istorice, în timp ce indicele de referință ATX s-a apreciat cu 10%. Pe un orizont de 12 luni, tabloul se inversează: ATX a urcat 34%, faţă de 29% pentru OMV, conform MarketWatch.
Mai mulți factori explică interesul investitorilor pentru acțiunile OMV în 2026. Compania a anunțat un dividend total de 4,40 euro pe acțiune pentru exercițiul 2025, format dintr-un dividend regulat de 3,15 euro și unul suplimentar de 1,25 euro, care urmează să fie votat în adunarea generală din 27 mai. Un alt element urmărit de piață este Borouge International, un joint venture în industria chimică format împreună cu ADNOC, compania națională de petrol și gaze a Abu Dhabiului, din care OMV estimează contribuții semnificative începând cu trimestrul doi din 2026, cu sinergii anuale estimate la peste 500 de milioane de dolari.

