Tranșa de retail a ofertei publice inițiale a Christian Tour a ajuns luni la prânz la un grad de subscriere de 82%, în ultima zi în care investitorii de retail mai pot beneficia de un discount de 5% față de prețul final. Perioada de subscriere se încheie pe 28 mai, la ora 12:00, iar prețul final va fi anunțat pe 29 mai.
Oferta este intermediată de BT Capital Partners și vizează atragerea a până la 178 de milioane de lei, având două componente: o majorare de capital prin emiterea a până la 69,5 milioane de acțiuni noi, fondurile urmând să finanțeze achiziții și extinderea platformei digitale, și o vânzare secundară de până la 14 milioane de acțiuni aparținând fondatorului Cristian Pandel.
Intervalul de preț este între 1,875 și 2,135 lei pe acțiune, cu o evaluare prelistare de circa 320 de milioane de lei. Subscrierea minimă pentru retail este de 1.500 de acțiuni, adică cel puțin 3.202 lei la prețul maxim. Dacă oferta este subscrisă integral și greenshoe-ul exercitat complet, free float-ul la listare va fi de aproximativ 40%.
Christian Tour va fi primul tour-operator dedicat listat pe piața locală de capital. Prima zi de tranzacționare pe BVB, sub simbolul TRIP, este estimată pentru a doua jumătate a lunii iunie.

