Cash News Logo

AROBS Transilvania vede trei pârghii pentru creșterea acțiunilor la Bursă

Piața Românească (BVB)27 mai 2026, 12:05
AROBS Transilvania vede trei pârghii pentru creșterea acțiunilor la Bursă

♦ În T1/2026, AROBS a livrat 144 mil. lei venituri consolidate, față de o țintă bugetară de 134 de milioane, cu depășiri în toate cele trei segmente. EBITDA de 17,7 mil. lei este cu 20% peste ținta trimestrială, deși față de T1/2025 creșterea este de doar 3% - un decalaj față de avansul de 20% al veniturilor pe care CFO-ul l-a explicat prin mixul de proiecte și costurile de integrare aferente achizițiilor recente.

AROBS Transilvania Software, cea mai mare companie IT listată la Bursa de Valori București, vede trei pârghii pentru a impulsiona evoluția acțiunilor - care au câștigat 20% în ultimul an, față de 73% cât a avansat indicele principal BET - și anunță că mizează pe livrarea consecventă la buget, schimbarea mixului de venituri în favoarea software products și un program de răscumpărare de acțiuni proprii.

Cele trei pârghii au fost enunțate de CFO-ul Ștefan Frangulea în cadrul conferinței pentru investitori dedicată rezultatelor din T1/2026, ca răspuns la o întrebare din sală: în condițiile în care veniturile cresc cu 20% și ghidajul de profitabilitate pentru 2026 este pozitiv, de ce acțiunea rămâne sub presiune și ce catalizatori concreți vede managementul pentru o reevaluare în orizontul următoarelor 12-18 luni?