Cash News Logo

Trenuri metropolitane în Brașov și Târgu Mureș, aprobate de Ministerul Transporturilor

Știri Generale1 iunie 2026, 14:22
Trenuri metropolitane în Brașov și Târgu Mureș, aprobate de Ministerul Transporturilor

Vești bune pentru mobilitatea urbană din Transilvania, anunță luni Horațiu Cosma, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI). Potrivit lui, au fost aprobate la Ministerul Transporturilor proiectele de tren metropolitan pentru Brașov și Târgu Mureș, două investiții majore care vor schimba modul în care oamenii se deplasează în jurul acestor municipii.

**Avantajele trenurilor metropolitane**

„Ordinul de ministru semnat săptămâna trecută aprobă parteneriatele dintre CFR și autoritățile locale, care vor pregăti, implementa și gestiona aceste proiecte de transport feroviar metropolitan”, explică Horațiu Cosma.

Potrivit lui, vorbim despre investiții moderne care înseamnă:

* 🚉 trenuri noi și confortabile; * 🚆 reabilitarea infrastructurii feroviare existente; * 🛤️ construirea unor noi puncte de oprire și modernizarea stațiilor actuale; * 🚗 parcări de tip park&ride și conexiuni rutiere către gări; * 🚶 pasaje și acces pietonal sigur; * 🌱 un transport rapid, eficient și ecologic pentru zeci de mii de locuitori din zonele metropolitane.

La Brașov, proiectul este gândit ca o adevărată coloană vertebrală a transportului public metropolitan, conectând municipiul cu localitățile din jur și valorificând potențialul unei zone aflate într-o dezvoltare accelerată, detaliază Cosma.

La Târgu Mureș, pentru noul proiect va fi utilizată infrastructura feroviară existentă pe relația Reghin – Târgu Mureș – Luduș, oferind o alternativă modernă la traficul rutier tot mai aglomerat din zonă, adaugă secretarul de stat.

„România are nevoie de mai mult transport public de calitate, iar trenurile metropolitane reprezintă una dintre cele mai inteligente investiții pe care le putem face pentru reducerea traficului, scăderea poluării și creșterea calității vieții în marile zone urbane”, conchide Horațiu Cosma.