Președintele american Donald Trump a anunțat joi seara anularea unor lovituri aeriene planificate împotriva Iranului, la doar câteva ore după ce amenințase cu intensificarea bombardamentelor și cu preluarea insulei Kharg, un important hub petrolier.
„Având în vedere faptul că discuțiile cu Republica Islamică Iran au fost aduse la cel mai înalt nivel al conducerii iraniene și au fost aprobate, eu, în calitate de Președinte al Statelor Unite ale Americii, am anulat loviturile și bombardamentele programate împotriva Iranului în această seară", a scris Trump într-o postare pe platforma Truth Social.
Trump a precizat că „discuțiile și punctele finale" au fost aprobate de Statele Unite, Israel, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Turcia, Pakistan, Bahrain, Kuweit, Iordania, Egipt și alții. „Blocada navală va rămâne în vigoare integral până la finalizarea acestei Tranzacții – Ora și locul semnării vor fi anunțate în curând", a adăugat el.

