Fluxul de petrol prin Strâmtoarea Ormuz a fost reluat, urmare a memorandumului semnat între SUA și Iran și a ridicării blocadei navale americane. Cu toate acestea, încrederea comercială rămâne fragilă, deoarece asigurătorii și armatorii evaluează în continuare dacă situația securitară este suficient de stabilă pentru normalizarea operațiunilor. Libanul a apărut ca cel mai mare risc pentru acord, forțele israeliene menținându-și prezența în sudul țării, iar confruntările continuând în ciuda angajamentelor de încetare a focului.
**Politică, Geopolitică și Conflict**
Toată lumea speră că acordul SUA-Iran va fi respectat, dar Ormuz funcționează în continuare pe baza încrederii politice, nu a celei comerciale. SUA și-a ridicat blocada navală; Iranul și SUA au semnat memorandumul în 14 puncte; iar petrolierele au început din nou să tranziteze strâmtoarea (inclusiv super-tancuri saudite care transportă milioane de barili de țiței). Cu toate acestea, companiile de transport maritim și asigurătorii trebuie să decidă dacă ruta este suficient de sigură pentru normalizarea operațiunilor. Minele pot fi curățate, dar fără garanții, pe care se speră din procesul de negociere de 60 de zile care începe acum, ar putea fi prematur. Armatorii au nevoie de mai multă încredere decât au în prezent. Libanul rămâne testul real de rezistență. Memorandumul angajează ambele părți și aliații lor să înceteze operațiunile militare pe toate fronturile, inclusiv în Liban, dar Israelul a declarat deja că trupele sale vor rămâne într-o zonă de securitate în sudul Libanului. Iranul avertizează că ocuparea continuă de către Israel ar putea echivala cu anularea acordului, iar loviturile israeliene în sudul Libanului nu s-au oprit complet.
Alianța occidentală continuă să se dezintegreze. Secretarul Apărării, Hegseth, a folosit reuniunea NATO din această săptămână pentru a critica public mai mulți aliați europeni pentru că au refuzat cererile SUA de a folosi anumite baze și spațiu aerian în timpul conflictului iranian, numind comportamentul lor „rușinos” și anunțând o revizuire de șase luni a amprentei militare americane în Europa. Argumentul este, în esență, că dacă aliații doresc mai puține operațiuni militare americane lansate de pe teritoriul lor, Washingtonul va avea mai puține trupe și active staționate acolo. Trump susține că Europa a contribuit puțin în timpul crizei iraniene, inclusiv discuțiile privind o posibilă misiune de securitate în Strâmtoarea Ormuz, care în cele din urmă a devenit inutilă după ce Washingtonul a deschis un canal direct cu Teheranul.
Mai mult de patru ani de la izbucnirea războiului, câmpul de luptă Rusia-Ucraina este definit în mare parte de uzură (nu de mișcări înainte). Noi date compilate de proiectul Russia Matters de la Harvard Kennedy School arată că forțele ruse au câștigat doar aproximativ 25 de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean în ultima lună (estimări DeepState), în timp ce datele Institutului pentru Studiul Războiului sugerează că Rusia ar fi putut chiar să piardă teren. Nimic nu s-a schimbat prea mult. Rusia controlează acum aproximativ 19-20% din Ucraina, pentru care a plătit cu aproximativ 1 milion de victime militare, distrugerea masivă a vehiculelor blindate și atacuri nesfârșite asupra infrastructurii energetice. Joi, într-o nouă campanie masivă, Ucraina a lansat aproape 200 de drone către Moscova, mai multe lovind principala rafinărie de petrol a orașului pentru a doua oară săptămâna aceasta și forțând închiderea temporară a tuturor celor patru aeroporturi.
**Descoperire și Dezvoltare**
China a finalizat construcția unui proiect solar-hidrogen-stocare de 400 MW în Jiangsu, care combină generarea solară la scară utilitară, stocarea bateriilor și producția de hidrogen verde într-un singur sistem. Facilitatea include o instalație de baterii de 60 MW/120 MWh și o capacitate de producție de hidrogen de 482 de tone pe an. China pare să trateze construirea de noi proiecte ca hub-uri energetice industriale, nu ca centrale electrice independente, utilizând surplusul de generare solară pentru a produce hidrogen care poate fi stocat, transportat și consumat de industrie. Această strategie este concepută pentru a rezolva simultan două provocări cheie: intermitența energiei regenerabile și costurile de producție a hidrogenului.
Shell a forat un puț de explorare lateral pe descoperirea sa Merlin din largul Namibiei, în timp ce compania colectează date suplimentare despre ceea ce a descris ca fiind cel mai promițător rezultat subteran de până acum în cadrul vastului său licențe PEL 0039 din Bazinul Orange. Puțul Merlin-1X, forat în formațiunea Coniacian, a întâlnit petrol ușor, gaze asociate limitate și ceea ce Shell a numit o calitate bună a rezervorului, marcând al zecelea puț forat pe blocul de 12.000 de kilometri pătrați. Descoperirea se adaugă unei serii de descoperiri anterioare, inclusiv Graff, Jonker și La Rona, dar Shell continuă să sublinieze o abordare bazată pe date în timp ce evaluează viabilitatea comercială. Rezultatele consolidează încrederea în emergența Namibiei ca o provincie importantă de hidrocarburi, subliniind în același timp concentrarea crescând a industriei pe intervalul Coniacian, pe măsură ce operatorii caută descoperiri capabile să susțină proiecte de dezvoltare la scară largă.
ReconAfrica se apropie de momentul care va determina dacă Bazinul Kavango din Namibia va deveni una dintre cele mai semnificative descoperiri de petrol onshore ale deceniului. Compania a început testarea producției la descoperirea sa Kavango West 1X, primul test de producție în coloană (cased production test) efectuat vreodată în Namibia, vizând șase intervale separate pe o lungime de peste 400 de metri de rezervor purtător de hidrocarburi. Investitorii așteaptă de ani de zile această etapă. Puțurile de explorare pot identifica petrol, dar testele de producție determină dacă acesta poate curge la rate comerciale. Puțul a întâlnit deja 75 de metri de pay net de hidrocarburi, peste 560 de metri de rezervor saturat cu hidrocarburi, fluorescență de petrol, urme de petrol la suprafață și formațiuni carbonatice puternic fracturate care ar putea oferi permeabilitatea necesară pentru o producție puternică. Rezultatele sunt așteptate până la sfârșitul lunii iulie. Dacă testul confirmă rate de flux comerciale, atenția se va muta rapid către puțul de explorare planificat Kavango West 2A și la Beltul Damara mai larg, unde ReconAfrica și partenerii săi controlează o poziție extinsă de suprafețe pe unul dintre ultimele mari bazine de frontieră din lume.
**Tranzacții, Fuziuni și Achiziții**
Venezuela a semnat 5 acorduri cu Shell care formalizează participarea companiei la zăcământul de gaze offshore Loran, de 7 trilioane de metri cubi (Tcf), una dintre cele mai mari descoperiri de gaze neexploatate din Caraibe. Aceasta se adaugă activelor de gaze existente ale Shell în Venezuela, inclusiv zăcământul Dragon de 4,2 Tcf și potențiale dezvoltări offshore suplimentare legate de industria GNL din Trinidad și Tobago. Vedem acum Venezuela mutându-se de la aprobări de proiecte separate către crearea unui coridor regional de export de gaze. În loc să construiască infrastructură GNL scumpă de la zero, Caracas intenționează să folosească capacitatea existentă de lichefiere a Trinidadului și poziția Shell pe ambele părți ale frontierei maritime. Loran, Dragon și alte câmpuri de gaze transfrontaliere conțin colectiv peste 11 Tcf de resurse și ar putea oferi în cele din urmă o nouă sursă semnificativă de gaze pentru exporturile GNL din Atlantic.
Saudi Aramco explorează achiziționarea unui pachet de 49% din GüzelEnerji, distribuitorul de combustibil turc deținut de fondul de pensii militar OYAK. Tranzacția ar oferi Aramco o poziție semnificativă în aval pe una dintre cele mai mari piețe de energie din regiune. GüzelEnerji controlează peste 1.000 de stații de combustibil în Turcia sub mărcile TotalEnergies, M Oil și Türk Petrol și operează instalații de stocare și GPL cu o capacitate combinată de 550.000 de metri cubi. Ankara și Riyadh își consolidează legăturile după ani de relații tensionate, inclusiv printr-un recent acord de energie regenerabilă de 2 miliarde de dolari.
Administrația Trump a obținut o altă achiziție importantă în sectorul eolian offshore, Invenergy acceptând să renunțe la patru licențe de eolian offshore în valoare de aproximativ 765 de milioane de dolari și să redirecționeze capitalul către centrale pe gaz natural și proiecte geotermale în Statele Unite. Acordul acoperă licențe în New York Bight, California și Golful Maine și aduce valoarea totală a investițiilor în eolian offshore redirecționate sub strategia de achiziție a administrației la peste 2,5 miliarde de dolari. În loc să încerce să oprească proiectele prin bătălii de reglementare, Washingtonul oferă din ce în ce mai mult dezvoltatorilor o cale de a-și recupera investițiile în licențe în schimbul redirecționării capitalului către surse de energie aliniate cu agenda „Dominanța Energetică” a administrației. Politica remodelează rapid sectorul eolian offshore din SUA, redirecționând miliarde de dolari de la dezvoltările eoliene planificate către gaz natural, GNL, petrol și alte infrastructuri energetice convenționale, declanșând în același timp provocări legale din partea statelor care susțin că guvernul federal nu are autoritatea de a anula licențele offshore prin acorduri negociate.
Repsol se extinde tot mai mult în Venezuela, pe măsură ce companiile petroliere străine se întorc în țară sub noile reguli de licențiere mai relaxate din SUA. Majorul spaniol caută să adauge câmpul Horcón din nord-vestul Venezuelei în portofoliul său, extinzându-se în jurul activelor sale existente Barua și Motatan, în timp ce avansează, de asemenea, acorduri cu PDVSA și Eni legate de proiectul de gaze Perla și de joint-venture-ul Petroquiriquire. Repsol produce în prezent aproximativ 45.000 de barili pe zi în Venezuela, dar vizează o creștere cu 50% în următoarele 12 luni și dorește să-și tripleze producția în trei ani.