Actorul Șerban Pavlu a subliniat importanța mentoratului și a experienței directe în dezvoltarea profesională a unui artist, descriind colegii săi actori consacrați drept o „a doua școală” fundamentală pentru propria sa carieră.
În cadrul unei discuții sincere în podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, Pavlu a împărtășit cum colaborarea cu nume mari ale scenei românești precum Victor Rebengiuc, Marcel Iureș, Mariana Mihuț și Tamara Buciuceanu-Botez i-a oferit lecții de neprețuit, pe care niciun parcurs academic nu le-ar fi putut egala.
„Am și avut la cine să mă uit, am jucat cu niște actori care au fost, de fapt, o a doua școală, e reală. Meseria asta este și un meșteșug în măsura în care este o artă. Este o artă și un meșteșug în sensul că arta, în realitate, nu se fură, dar meșteșugul da”, a explicat Șerban Pavlu, evidențiind distincția dintre componenta artistică și cea meșteșugărească a profesiei de actor.
Actorul a detaliat cum observarea directă a performanțelor marilor artiști a constituit o sursă inestimabilă de învățare. „Privindu-l, de exemplu, pe Victor Rebengiuc, de-a lungul a 20 de ani pe scenă, uneori de foarte aproape, în exercițiu funcțional, ca să mă exprim așa, înveți despre meseria asta niște lucruri. Privindu-l pe Marcel Iureș, în timp ce face Hamlet, în repetiții, înveți ceva despre meseria asta. Privindu-o pe Mariana Mihuț, privindu-o pe Tamara Buciuceanu. Am avut șansa să joc cu oamenii ăștia”, a mărturisit Pavlu.
Prezența unui maestru pe scenă poate fi, pe de o parte, o sursă de inspirație, dar pe de altă parte, și un factor de presiune. „Deodată vezi un om, un maestru, în sensul oriental al termenului, mișcând piesele pe tablă. Îți luminează și îți stabilește și niște limite ale tale”, a afirmat actorul.
Întrebat dacă admirația și prezența unui actor de talia celor menționați pot inhiba performanța celor din jur, Pavlu a recunoscut că acest lucru este posibil. „Ba da, uneori da”, a răspuns el. „Există măcar o presiune a bunului-simț. Să-ți dai seama că ești prost, să-ți dai seama că ești mediocru, să-ți dai seama că ești limitat”, a adăugat.
Actorul a folosit o metaforă sportivă pentru a descrie dinamica colaborării cu artiști de excepție: „E ca și cum pleci cu cineva într-o alergare. Ușor, ușor, partenerul tău, cu care ai schimbat poate și câteva vorbe la începutul cursei, este simpatic. Dar pe măsură ce se lungește pasul, tu cam începi să gâfâi. El îți mai spune un banc, te mai întreabă de sănătate, dar tu nu mai poți să ții pasul. După care omul se lansează într-un sprint și deodată spui: «Eu nu mă pot ține după tine!»”.
Concluzionând, Șerban Pavlu a subliniat valoarea experienței directe: „Pentru cine are ochi să vadă, are ce vedea. Pentru cine are urechi să audă, are ce auzi”.