Deputatul PSD Marius Budăi a catalogat majoritatea formată în Parlament între PNL, USR și UDMR drept una de conjunctură și o „construcție artificială”, susținând că aceasta nu reflectă voința alegătorilor.
Într-o postare pe Facebook, Budăi a acuzat PNL și USR că au transformat blocajul guvernamental într-o strategie politică deliberată, prezentând mai multe „dovezi”. El a exemplificat cu nominalizarea lui Eugen Tomac ca premier și negocierile ulterioare, în care PNL și USR ar fi impus condiții în cascadă, cerând un guvern fără miniștri PSD și un control total, refuzând în final să semneze un acord, considerând că au căutat un pretext pentru refuz.
De asemenea, deputatul PSD a menționat cazul lui Ilie Bolojan, care ar fi prezentat trei variante de ieșire din criză, inclusiv susținerea unui guvern PSD, pentru ca ulterior PNL să anunțe că nu va susține o astfel de soluție. Budăi consideră că astfel interesul de partid a prevalat în fața stabilității țării.
Referindu-se la rolul UDMR în această majoritate, Budăi a subliniat că PNL și USR pretind dreptul de a da primul-ministru, invocând o majoritate formată ad-hoc. „Este o construcție artificială, îmbrăcată în retorică democratică. Nu au candidat împreună. Nu au cerut un mandat comun. Nu au prezentat un program de guvernare comun. Niciun alegător nu a pus ștampila pe o alianță PNL-USR-UDMR – pentru că aceasta nu a existat”, a declarat social-democratul.
El a adăugat că legitimitatea nu se inventează la masa negocierilor, ci trebuie să reflecte voința cetățenilor exprimată la alegeri. Mai mult, Budăi a sugerat că fisurile interne și ezitările parlamentarilor din aceste partide arată că nu dețin, de fapt, majoritatea invocată.
Budăi a atras atenția și asupra consecințelor iresponsabilității politice asupra ratingului de țară, avertizând că luni de blocaj politic și instabilitate instituțională pot duce la retrogradarea României de către agențiile internaționale de rating. El a precizat că PSD nu a cerut funcții sau blocaje, ci a oferit deschidere și soluții de stabilitate, dar s-a lovit de „un zid de orgolii”.

