♦ Cei care vor să îi adreseze întrebări CEO-ului Hidroelectrica se pot înscrie pe site-ul de conferinţe al Ziarului Financiar pentru a rezerva un loc la eveniment. Pe 23 septembrie 2025, la cea de-a patra ediţie a ZF Piaţa de capital, unul dintre cei mai importanţi lideri ai economiei româneşti va fi prezent pentru a vorbi despre planurile companiei care a devenit reper pe bursă: Karoly Borbely, CEO al Hidroelectrica.
Cu o capitalizare bursieră de 55 mld. lei şi un rol strategic în sistemul energetic naţional, Hidroelectrica este astăzi cea mai valoroasă companie listată la Bursa de Valori Bucureşti. Iar omul din spatele acestei reuşite, Karoly Borbely, a avut un rol decisiv în listarea istorică din 2023, ca preşedinte al comitetului de strategie şi IPO.
La eveniment, Borbely va aborda provocările şi oportunităţile din energie, planurile de investiţii pentru următorii ani şi modul în care compania îşi ajustează direcţia într-un context economic şi fiscal în schimbare.
Născut în 1976 la Hunedoara, Borbely a construit o carieră la intersecţia dintre administraţia publică, politica românească şi conducerea companiilor strategice. A fost ministru al Comunicaţiilor în 2007, a ocupat poziţii de management la Electrica şi Oltchim, iar din noiembrie 2023 conduce Hidroelectrica. El este absolvent al Facultăţii de Management Turistic şi Comercial din Cluj-Napoca, cu o licenţă la Universitatea Babeş-Bolyai şi un master în Politici Publice la SNSPA.
Prezenţa sa la ZF Piaţa de Capital nu este doar despre Hidroelectrica, ci despre direcţia întregului sector energetic şi rolul pe care România îl poate juca la nivel regional.