Cash News Logo

Centrală nucleară iraniană, lovită de un proiectil. Anunțul AIEA

Știri Generale18 martie 2026, 07:57
Centrală nucleară iraniană, lovită de un proiectil. Anunțul AIEA

Incinta centralei nucleare Bushehr din Iran a fost lovită de un proiectil, în timpul unui atac. Incidentul a avut loc marți seara, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a fost informată de Iran că marți seara, un proiectil a lovit incinta centralei nucleare Bushehr. Nu au fost raportate pagube sau victime în urma acestui incident.

„Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a fost informată de Iran că, marți seara, un proiectil a lovit incinta centralei nucleare de la Bushehr. Nu s-au semnalat pagube la centrală sau răniți printre angajați”, se arată în anunțul făcut de AIEA pe X.

Directorul general al Agenţiei, Rafael Grossi, a reiterat, în urma acestui incident, „apelul său la reţinere în timpul conflictului pentru a evita orice risc de accident nuclear”.

Potrivit Le Monde, centrala Bushehr este singura centrală nucleară operaţională din Iran. Aceasta are o capacitate de producţie de 1.000 de megawaţi, însă reprezintă doar o fracţiune din necesarul de energie electrică pentru Iran.