BAWI Construction, o companie cu sediul în Sectorul 1 al Capitalei, execută lucrări de pregătire a suprastructurii liniei de cale ferată Hamburg - Hanovra din Germania, în vederea modernizării majore programate pentru anul 2029.
În cadrul acestei etape se realizează următoarele lucrări: • înlocuirea a 42 aparate de cale, cu raze cuprinse între 190 m și 1.600 m; • 72,00 km de ciuruire mecanizată executată cu mașină RM; • 72,00 km de refacție mecanizată realizată cu tren de refacție (înlocuire traverse și șine); • 7,50 km de înlocuire șină tip 60 E1.
Lucrările se desfășoară în închiderea totală a liniei și au început la data de 01.05.2026, urmând a fi finalizate la data de 11.07.2026, mai spun reprezentanții companiei cu sediul în România.
Potrivit lor, după redeschidere, viteza maximă de circulație a trenurilor va fi de până la 320 km/oră.

