Creștere a Prezenței Militare Americane: Temeri de Conflict cu Venezuela De Matthew Smith - 01 Decembrie 2025, 10:00 AM CST
SUA au concentrat un sfert din flota navală globală în largul coastelor Venezuelei, într-o escaladare majoră menită să exercite presiuni asupra lui Nicolás Maduro pentru a demisiona. În ciuda sancțiunilor americane severe, Maduro și-a consolidat controlul asupra puterii prin alianțe cu Iranul, Rusia, China, Cuba și sprijin din partea grupurilor armate precum ELN și disidenții FARC. Deși o invazie americană la scară largă pare puțin probabilă din cauza numărului limitat de trupe și a riscurilor ridicate, acțiuni militare țintite pot fi totuși folosite, destabilizând potențial întreaga regiune.
Construirea militară americană în sudul Caraibelor continuă neîncetat. Sosirea celui mai mare portavion din lume, USS Gerald Ford, a vestit cea mai mare desfășurare militară a Washingtonului în America Latină de la invazia din Panama din 1989. Aproximativ 25% din toate navele de război americane desfășurate la nivel global sunt concentrate în largul coastei Venezuelei. Președintele american Donald Trump a declarat recent că vor exista lovituri asupra țintelor terestre și că spațiul aerian de deasupra Venezuelei este închis. Există temeri că campania Casei Albe, care pune presiune pe președintele ilegitim al Venezuelei, Nicolas Maduro, pentru a demisiona, va dezlănțui un val de instabilitate în nordul Anzilor.
Casa Albă a lui Trump susține că campania sa militară în sudul Caraibelor are ca scop contracararea traficului de stupefiante și a criminalității transnaționale organizate, dar operațiunea pare mai mult un efort clandestin de a-l presa pe Maduro să demisioneze. După ce a câștigat în mod fraudulos alegerile prezidențiale din iulie 2024 din Venezuela, într-un scrutin marcat de corupție și intimidare, Maduro este considerat de SUA și de multe țări un lider ilegitim, mai degrabă decât un învingător autentic. Într-adevăr, multe surse interne și internaționale susțin că candidatul opoziției, Edmundo González, a câștigat alegerile și este președintele ales legitim. Acesta a fost al doilea scrutin prezidențial furat de Maduro, care și-a declarat victoria în scrutinul din 2018, care a fost, de asemenea, marcat de acuzații de manipulare a voturilor și fraudă electorală. Ca răspuns, Trump a implementat sancțiuni americane stricte cu scopul de a declanșa o schimbare de regim.
Acestea au tăiat accesul Venezuelei la piețele globale de energie și de capital, determinând accelerarea colapsului economic al țării. Dar, în loc să-l forțeze pe Maduro să renunțe la putere, regimul a creat legături mai strânse cu Rusia, China și Iran. Expertiza Iranului în construirea și repararea infrastructurii petroliere, în special rafinarea, depozitarea și instalațiile de conducte, a fost esențială pentru restaurarea industriei petroliere grav erodate a Venezuelei. Flota întunecată de petroliere a Teheranului și a Moscovei s-a dovedit esențială pentru transportul țițeiului venezuelean către puținii cumpărători care erau dispuși să-l achiziționeze sfidând sancțiunile Washingtonului. Aceleași tancuri sunt esențiale pentru livrarea de nafta și alte condensate necesare pentru a face ca țițeiul extra-greu al Venezuelei să curgă, astfel încât să poată fi transportat și procesat. Livrările regulate de condensat din Iran sunt esențiale pentru extinderea producției de petrol a Venezuelei. De la sfârșitul anului 2020, când Teheranul a început să livreze condensat către Caracas, și în octombrie 2025, producția de petrol a crescut de aproape trei ori, ajungând la 956.000 de barili pe zi, conform surselor secundare ale OPEC.
Reconstruirea volumelor de producție de petrol este esențială pentru reconstruirea economiei distruse a Venezuelei, care a revenit la creștere în 2021, cu un produs intern brut (PIB) în creștere cu aproape 1%, după ce a scăzut câțiva ani. Acest lucru demonstrează nu numai că sancțiunile americane au eșuat, ci și că Maduro a folosit criza economică pentru a-și consolida controlul asupra pârghiilor puterii. Sărăcia răspândită în rândul venezuelenilor împiedică opoziția față de regim, în timp ce aparatul de securitate al statului, prin atomizarea populației, descurajează și mai mult rezistența organizată. Venezuela demonstrează că sancțiunile economice, atunci când sunt folosite singure, nu reușesc să declanșeze o schimbare de regim. Într-adevăr, politica anterioară a lui Trump de presiune maximă, axată pe o interdicție comercială, amenințări cu represalii financiare și presiuni diplomatice, nu numai că nu l-a înlăturat pe Maduro, ci i-a întărit poziția. Acest lucru s-a întâmplat deoarece, după cum subliniază fostul secretar de stat al SUA, George Shultz, sancțiunile, împreună cu alte măsuri diplomatice punitive, sunt un activ în declin care se deteriorează în timp.
Potrivit lui Shultz, regimurile vizate de măsuri punitive vor găsi modalități de a le ocoli, ceea ce a făcut exact Caracas pe măsură ce sancțiunile s-au înăsprit. Maduro a primit un sprijin semnificativ din partea Rusiei, Chinei, Iranului și Cubei. Aceste țări nu numai că au cumpărat țiței venezuelean, China fiind cel mai mare cumpărător la nivel global, în ciuda faptului că Casa Albă a revocat autorizațiile de export americane, dar au oferit și finanțare. Rusia, chiar și cu presiunile războiului din Ucraina, este cel mai mare furnizor de arme al Venezuelei, Beijingul și Teheranul oferind, de asemenea, arme și sprijin tehnic. Acest lucru a creat o oportunitate pentru țările care se opun SUA și democrației liberale de a stabili un punct de sprijin în America Latină, o regiune aflată de obicei sub hegemonia Washingtonului. Mai alarmante sunt legăturile strânse pe care Maduro le-a construit cu grupul terorist desemnat de SUA și cu proxy-ul iranian Hezbollah. Aceasta este o amenințare geopolitică directă la adresa SUA și a securității sale naționale.
Există speculații considerabile cu privire la faptul dacă Trump va invada Venezuela. Președintele american, în timpul primului său mandat, la începutul anului 2019, a lansat ideea de a invada țara și de a-l răsturna pe Maduro, doar pentru ca ideea să fie respinsă de consilierii săi de securitate. La fel ca Trump, actualul secretar de stat al Statelor Unite, Marco Rubio, este dur față de Caracas și și-a exprimat anterior sprijinul pentru o invazie militară a Venezuelei pentru a înlătura regimul autocratic. O astfel de mișcare este plină de riscuri într-o regiune nervoasă de imperialismul și intervenția militară a SUA. Cu toate acestea, nu există suficiente forțe desfășurate în prezent pentru a organiza o invazie americană. Surse susțin că, pentru a organiza o astfel de acțiune, sunt necesare cel puțin 100.000 de trupe terestre. Chiar și acest lucru este probabil să fie insuficient, având în vedere că 160.000 de militari din SUA și aliați în 2003 au invadat Irakul, o țară mai mică și mai slabă. Într-adevăr, nu numai că Venezuela este mai mare, aproape dublă față de dimensiunea țării din Orientul Mijlociu, dar forțele armate ale Caracasului sunt considerate a fi mai mari și mai puternice decât cele din Irak atunci când SUA au invadat. Se susține că există doar 15.000 de trupe la bordul armatei americane, ceea ce este insuficient pentru a invada Venezuela.
Pe lângă mobilizarea a 123.000 de forțe armate regulate, regimul totalitar din Caracas a adunat 8 milioane de rezerviști înarmați. În timp ce există întrebări considerabile cu privire la calitatea și capacitatea de luptă a miliției venezuelene, aceste elemente ar putea reprezenta o amenințare credibilă ca forță de gherilă angajată în luptă asimetrică împotriva trupelor convenționale americane. Există temeri că o insurgență larg răspândită va fi purtată împotriva forțelor terestre americane atunci când acestea vor ocupa Venezuela după o invazie. Riscurile pe care le prezintă sunt agravate de diverse grupuri de gherilă din Columbia care operează în țară. Acestea includ Armata de Eliberare Națională (ELN) bătută de război, care, cu 6.000 de oameni, este al doilea cel mai mare grup armat ilegal încă activ în războiul civil de mai multe decenii din Columbia. În ultimul deceniu, ELN s-a extins în Venezuela, unde este implicată în mineritul ilicit de aur, traficul de cocaină și extorsiunea. În multe comunități, în special cele din părți ale Venezuelei unde există o prezență statală slabă, ELN oferă chiar și bunuri publice de bază și împarte dreptatea. Există afirmații că gherilele de stânga, care au fost fondate în urmă cu peste 60 de ani, acționează ca o forță paramilitară pentru regimul Maduro. Deși este dificil de determinat dacă este adevărat, ELN, care se opune ideologic Washingtonului, va fi un adversar puternic în orice formă de război asimetric.
Există, de asemenea, diverse grupuri de disidenți din Forțele Armate Revoluționare din Columbia (FARC) care operează în Venezuela, în special de-a lungul regiunii de frontieră din state precum Apure, Tachira și Zulia. Acești foști gherile FARC, care au respins acordul de pace din 2016 cu guvernul Columbiei, sunt angajați într-o gamă largă de economii ilicite, în special traficul de cocaină, contrabanda cu arme și extorsiunea. Ei s-au dovedit a fi o forță de gherilă puternică, cu elemente disidente ale frontului 10 al FARC, învingând o armată venezueleană mult mai mare și mai puternică în timpul luptelor din Apure în 2021.
Este dificil de văzut o invazie americană a Venezuelei care are loc în acest moment, dar campania lui Trump de presiune maximă prin desfășurarea de active militare puternice poate fi suficientă pentru a-l răsturna pe Maduro. Mulți venezueleni, inclusiv figuri din opoziție, văd acțiunea militară ca singura modalitate de a răsturna un regim totalitar crud care întemnițează în mod regulat cetățeni fără un proces echitabil, chiar torturându-i și ucigându-i. O ofensivă militară, inclusiv lovituri terestre și acțiuni directe secrete, pare a fi singura modalitate de a răsturna un astfel de regim criminal, ilegitim, care s-a dovedit a fi impermeabil la măsurile diplomatice punitive și la protestele interne. Dar prețul poate provoca o instabilitate suplimentară într-o Americă Latină deja volatilă. De Matthew Smith pentru Oilprice.com