Negocierile de pace dintre Statele Unite și Iran, precum și armistițiul încheiat săptămâna trecută, au contribuit la calmarea piețelor petroliere. Prețurile contractelor futures au scăzut sub 80 de dolari pe baril pentru petrolul Brent, o valoare nemaivărată de la începutul lunii martie a acestui an. Deși procesul de pace nu s-a încheiat, piețele energetice sunt acum mai puțin afectate de declarațiile privind situația din Strâmtoarea Ormuz comparativ cu luna mai, reiese dintr-o analiză semnată de Bogdan Maioreanu, analist al platformei de tranzacționare eToro. Cu toate acestea, nu există un optimism generalizat; investitorii sărbătoresc progresul înregistrat în negocieri, nu un acord de pace final. Negocierile rămân fragile, iar părțile au convenit până acum doar asupra unei foi de parcurs pentru următoarele 60 de zile, subliniază analistul.
Scăderile de pe piețele internaționale ale petrolului s-au reflectat rapid și la pompele din România în luna iunie. Astfel, prețul mediu al benzinei a scăzut cu 8,8% față de mai, în timp ce motorina s-a ieftinit cu 4,8%. De la un maxim de 10,45 lei pe litru în martie, prețul motorinei a scăzut la 9,09 lei/l, iar benzina a coborât de la 9,36 lei la 8,54 lei/litru în prezent. Cu toate acestea, ne aflăm încă departe de prețurile combustibililor de dinaintea izbucnirii conflictului cu Iranul. Această scădere survine după trei luni de prețuri ridicate la pompă.
Efectul cel mai rapid al tensiunilor cu Iranul a fost creșterea bruscă a prețurilor la combustibili, generată de posibila închidere a Strâmtorii Ormuz. În Uniunea Europeană, în luna martie, prețurile medii ale combustibililor pentru transportul personal au crescut cu 13,5% față de luna februarie, conform datelor Eurostat. În România, aceste creșteri s-au situat sub media UE, la 11,4%. Ulterior, în aprilie, creșterea a încetinit: în UE, prețurile combustibililor au înregistrat o majorare lunară de 4,8%, în timp ce în România au rămas aproape neschimbate (+0,4%). Cu toate acestea, în luna mai, România a înregistrat cea mai mare creștere a prețurilor la combustibili din UE, cu un salt lunar de 4,2%. În același timp, media UE a consemnat o scădere a prețurilor cu 1,9%, conform lui Bogdan Maioreanu. În luna mai, consumatorii din UE au observat o scădere a prețurilor motorinei cu 5,8%, în timp ce prețurile benzinei au crescut din nou, deși doar cu 0,8% față de aprilie 2026. România a fost singura țară din UE în care au crescut atât prețurile motorinei, cât și ale benzinei. Între aprilie și mai 2026, prețurile motorinei s-au majorat în România cu 1,6%, în timp ce în restul țărilor UE s-au înregistrat scăderi. Cele mai mari scăderi au fost în Germania (-11,9%), Grecia (-8,5%), Estonia (-8,4%) și Irlanda (-8,1%), iar cele mai mici în Bulgaria (-0,7%), Ungaria (-0,9%) și Cipru (-1,5%). În ceea ce privește benzina, România a înregistrat a doua cea mai mare creștere lunară, de 6,2%, după Italia (+6,9%).
Negocierile de pace intră într-o fază critică de tranziție. Principalul risc pentru piețe provine acum mai puțin din fundamentele economice și mai mult din posibilitatea eșuării negocierilor, ceea ce ar putea determina rapid o nouă creștere a prețurilor petrolului. În același timp, scăderea recentă a prețurilor petrolului indică faptul că o parte din prima de risc geopolitic este deja eliminată din prețuri. O evoluție a prețului petrolului Brent către 70 de dolari pe baril ar atenua semnificativ îngrijorările legate de inflație, ar îmbunătăți marjele companiilor, ar spori predictibilitatea planificării și ar susține creșterea economică, indicii bursieri fiind probabil printre primii beneficiari cheie, conchide reprezentantul eToro.

