Pădurile tropicale dense au fost mult timp considerate printre ultimele locuri în care oamenii timpurii ar fi putut supraviețui. Timp de zeci de ani, cercetătorii au crezut că strămoșii noștri s-au limitat mai ales la pajiști deschise și regiuni de coastă, evitând pădurile dense ale Africii până mult mai târziu în istorie.
Dovezi din Africa de Vest obligă acum oamenii de știință să regândească această presupunere într-un mod dramatic. Cercetătorii care investighează un sit arheologic din actuala Côte d'Ivoire au găsit dovezi că oamenii trăiau în păduri tropicale umede acum aproximativ 150.000 de ani. Descoperirea împinge înapoi cele mai vechi dovezi cunoscute ale locuirii pădurilor tropicale cu mai mult decât dublu față de estimările anterioare și sugerează că Homo sapiens timpurii au fost mult mai adaptabili decât se credea odată.
Constatările, publicate în Nature, susțin o viziune din ce în ce mai largă conform căreia evoluția umană nu s-a întâmplat într-un singur mediu. În schimb, populațiile antice par să fi prosperat într-o gamă surprinzătoare de ecosisteme, de la deșerturi și coaste până la păduri dense.
**Unelte de piatră antice ascunse sub pădure**
Povestea a început cu zeci de ani în urmă. În anii 1980, profesorul Yodé Guédé de la l'Université Félix Houphouët-Boigny a ajutat la investigarea unui sit cunoscut sub numele de Bété I în timpul unei misiuni comune de cercetare ivoriene-sovietice. Săpăturile au scos la iveală straturi de unelte de piatră îngropate adânc sub pământ în ceea ce este acum teritoriul pădurii tropicale. La acea vreme, cercetătorii nu au putut determina cu exactitate vârsta uneltelor sau cum arăta mediul înconjurător când oamenii antici trăiau acolo.
Acest lucru s-a schimbat când o echipă internațională s-a întors la sit folosind tehnologie modernă indisponibilă oamenilor de știință cu patruzeci de ani mai devreme. „Cu ajutorul profesorului Guédé, am relocalizat tranșeea originală și am reușit să o re-investigăm folosind metode de ultimă generație care nu erau disponibile acum treizeci sau patruzeci de ani”, a spus dr. James Blinkhorn de la Universitatea din Liverpool și Institutul Max Planck de Geoantropologie.
Stabilirea momentului s-a dovedit a fi esențială. De la noua excavare, activitatea minieră a distrus situl, făcând datele recuperate deosebit de valoroase.
**Dovezi ale unui mediu de pădure tropicală adevărat**
Pentru a determina vârsta sitului, oamenii de știință au folosit multiple tehnici de datare, inclusiv Luminescența Stimulată Optic și Rezonanța Spin Electron. Ambele metode au indicat ocupația umană în jurul anului 150.000 de ani în urmă. Cercetătorii au analizat apoi polenul, fitoliții (structuri minuscule de siliciu lăsate în urmă de plante) și urmele chimice conservate în sedimente. Rezultatele au arătat că zona era puternic împădurită la momentul în care oamenii trăiau acolo. Probele conțineau polen și ceară vegetală asociate cu pădurile tropicale umede din Africa de Vest, în timp ce niveluri foarte scăzute de polen de iarbă au sugerat că situl era înconjurat de păduri dense, mai degrabă decât de o fâșie subțire de pădure.
Înainte de această descoperire, cele mai vechi dovezi sigure ale oamenilor care trăiau în pădurile tropicale africane datau de doar aproximativ 18.000 de ani. Recordul global anterior pentru locuirea pădurilor tropicale provenea din Asia de Sud-Est și data de aproximativ 70.000 de ani în urmă. „Înainte de studiul nostru, cele mai vechi dovezi sigure pentru locuirea în pădurile tropicale africane erau de aproximativ 18 mii de ani în urmă, iar cele mai vechi dovezi ale locuirii pădurilor tropicale oriunde veneau din Asia de Sud-Est, cu aproximativ 70 de mii de ani în urmă”, a explicat autorul principal, Dr. Eslem Ben Arous. „Acest lucru împinge înapoi cele mai vechi dovezi cunoscute ale oamenilor în pădurile tropicale cu mai mult decât dublu față de estimarea cunoscută anterior.”
**Regândirea evoluției umane**
Descoperirea se adaugă unui corp tot mai mare de dovezi care arată că oamenii timpurii erau generaliști ecologici, capabili să supraviețuiască în multe habitate diferite. Oamenii de știință cred din ce în ce mai mult că această flexibilitate ar fi putut ajuta Homo sapiens să se răspândească cu succes în întreaga lume, în timp ce alte rude umane au dispărut.
Discuțiile ulterioare din jurul cercetării au evidențiat, de asemenea, cât de dificilă poate fi arheologia pădurilor tropicale. Fosilele supraviețuiesc rareori în medii calde și umede, iar vegetația densă face ca săpăturile să fie dificile. Din această cauză, mulți oameni de știință suspectează că ar putea exista situri de pădure tropicală mult mai vechi, care încă așteaptă să fie găsite în Africa.
Studiul ridică, de asemenea, întrebări mai mari despre cât timp oamenii au influențat ecosistemele tropicale. Cercetătorii explorează acum dacă populațiile antice ar fi putut modela mediile pădurilor tropicale mult mai devreme decât se presupus anterior prin vânătoare, utilizarea focului și gestionarea plantelor.
„Dovezile convergente arată fără îndoială că diversitatea ecologică se află în centrul speciei noastre”, a spus profesorul Eleanor Scerri, autor senior al studiului. „Acest lucru reflectă o istorie complexă a subdiviziunii populației, în care diferite populații au trăit în diferite regiuni și tipuri de habitat.”
Oamenii de știință cred că descoperirea din Côte d'Ivoire ar putea fi doar începutul. Mai multe situri suplimentare din regiune rămân în mare parte neexplorate, ridicând posibilitatea ca dovezi și mai vechi ale oamenilor care locuiesc în pădurile tropicale să poată fi încă descoperite.