Este pentru prima oară în mulți ani când statul inițiază un astfel de demers față de o companie din portofoliu - un interogatoriu financiar detaliat, transmis public, înaintea adunării acționarilor.
Statul român, acționar majoritar cu 58,7% din Transelectrica, a transmis conducerii companiei o serie de întrebări detaliate despre situația financiară din 2025 cu două zile înainte de adunarea generală ordinară desfășurată vineri, 22 mai 2026. Solicitarea a venit din partea lui Dan Rețitnec, secretarul general al Guvernului cu rang de ministru, numit în funcție prin decizia premierului Ilie Bolojan în aprilie 2026.
Transelectrica a răspuns printr-un document de 63 de pagini, publicat integral pe site-ul companiei înaintea adunării. Este pentru prima oară în mulți ani când statul inițiază un astfel de demers față de o companie din portofoliu - un interogatoriu financiar detaliat, transmis public, cu 48 de ore înainte ca acționarii să se reunească.
**De unde scăderea profitului?**
Primul subiect vizat de Secretariatul General al Guvernului este deteriorarea bruscă a profitului. Profitul net al Transelectrica a scăzut de la 586 milioane de lei în 2024 la 328 milioane de lei în 2025, o reducere de 44%, în condițiile în care tariful de transport a crescut cu 15% și baza reglementată a activelor s-a majorat. Statul a solicitat o punte EBIT detaliată pe componente - efect tarif, efect cantitate, efect servicii de sistem, efect ajutoare de avarie, efect capitalizare CPT - pentru a înțelege exact de unde vine deteriorarea. Managementul a răspuns cu o defalcare grafică și narativă. Concluzia: scăderea vine aproape integral din dispariția unor venituri cu caracter excepțional. Ajutoarele de avarie acordate Ucrainei au coborât de la 62 de milioane de lei la 9,5 milioane de lei, după ce cantitățile livrate s-au redus cu 93,5% - de la 68.178 MWh în 2024 la 4.450 MWh în 2025. Mecanismul de capitalizare a costurilor cu consumul propriu tehnologic, reglementat prin OUG 119/2022, s-a încheiat după primul trimestru din 2025, eliminând un venit de 101 milioane de lei față de anul anterior. Piața serviciilor de sistem a generat o pierdere de 142 de milioane de lei, față de un profit de 48 de milioane în 2024. La acestea se adaugă absența în 2025 a unui venit de 95 de milioane de lei obținut în 2024 dintr-un litigiu câștigat cu ANAF. Directoratul susține că, ajustat cu toate elementele nerepetabile din ambii ani, profitul operațional normalizat al companiei este de fapt mai bun în 2025 decât în 2024 - 453 de milioane de lei față de 374 de milioane.
**Dividende**
Un al doilea subiect care a atras atenția Secretariatului General este aparenta contradicție dintre politica de dividend și situația de lichiditate. Dividendul brut pe acțiune distribuit din profitul anului 2024 a fost de 3,81 lei - de 13,6 ori mai mare față de 0,28 lei cât s-a distribuit din profitul anului 2023. Rata de distribuție a depășit 77% din profitul net. Concomitent, la 31 decembrie 2025, linia de credit BCR era trasă în proporție de 99% - 172,4 milioane de lei dintr-un plafon de 175 de milioane. Statul a cerut explicit analiza directoratului asupra sustenabilității acestei rate de distribuție, în condițiile unui program de investiții de 2,97 miliarde de lei pentru perioada de reglementare 2025-2029 și ale unui profit în scădere. Managementul a răspuns că dependența de linia de credit la final de an este un efect de calendar - legat de decalajul dintre plata dividendelor și încasarea TVA de la buget, unde întârzierile au depășit trei-patru luni - și nu o vulnerabilitate structurală. Transelectrica are cel mai mic grad de îndatorare dintre operatorii de transport din ENTSO-E, argument invocat pentru capacitatea de a atrage finanțare suplimentară dacă programul de investiții o cere.
**Prețuri pe piața serviciilor de sistem**
Guvernul a chestionat și o anomalie documentată în raportul anual al companiei. În iunie 2025, prețul rezervei de restabilire a frecvenței cu activare manuală pe sensul de reducere de putere a explodat de la circa 15 lei pe oră-megawatt la o medie de peste 108 lei, cu oferte individuale de 500, 700 și chiar 999 lei din partea CE Oltenia, Electrocentrale Craiova, BEPCO, INGKA Investments și True Energy Management. Transelectrica a sesizat ANRE în iulie 2025, cerând introducerea unui plafon temporar de preț pentru trei luni. ANRE a refuzat, comunicând că nu a identificat un temei legal pentru intervenție. Prețurile au revenit brusc la 4,69 lei în decembrie 2025, fără nicio măsură administrativă - ceea ce, în opinia managementului Transelectrica, confirmă că modificarea din vară a fost speculativă, nu fundamentată în costuri reale. Pierderea generată de această dinamică pe segmentul serviciilor de sistem a ajuns la 142 de milioane de lei în 2025 și va fi recuperată prin tarif în anii următori, conform mecanismului de regularizare ex-post al ANRE.
**Curtea de Conturi, inspecție fiscală și cablul din Marea Neagră**
Statul a mai cerut detalii despre stadiul implementării celor 17 recomandări formulate de Curtea de Conturi în urma auditului de conformitate pe perioada 2020-2022. Transelectrica contestă în instanță șapte dintre acestea, iar procesul pe fond are termen în iunie 2026. Șapte recomandări sunt parțial implementate, două sunt finalizate. O altă întrebare a vizat inspecția fiscală ANAF începută în decembrie 2025, care acoperă perioada 2019-2023 și vizează impozit pe profit și TVA. Conducerea susține că nu a identificat riscuri care să justifice constituirea unui provizion.
Guvernul a cerut și o analiză a expunerii Transelectrica în proiectul GECO - cablul submarin de 1.200 de kilometri prin Marea Neagră, care ar urma să conecteze România cu Georgia, Azerbaidjanul și Ungaria. Aportul actual al Transelectrica este de 3,75 milioane de lei, dar expunerea pe termen de 8-12 ani ar putea ajunge la 400-800 de milioane de euro, în funcție de structura de finanțare a proiectului.
Transelectrica este listată la categoria Premium a Bursei de Valori București sub simbolul TEL. Documentul complet cu întrebările și răspunsurile este disponibil pe site-ul companiei, în secțiunea dedicată adunării generale din 22/25 mai 2026. Compania are o capitalizare de 6,6 mld. lei.

