O echipă de oameni de știință a identificat primul câmp cunoscut de tektite din Brazilia, materialul sticlos creat atunci când un asteroid sau un alt obiect extraterestru lovește Pământul cu o forță extremă. Aceste specimene nou recunoscute, numite geralzite după statul Minas Gerais unde au fost găsite pentru prima dată, formează un câmp împrăștiat necunoscut anterior. Descoperirea ajută la umplerea lacunelor din evidența incompletă a evenimentelor de impact antic din America de Sud. Constatările au fost detaliate în revista Geology de o echipă de cercetare condusă de Álvaro Penteado Crósta, geolog și profesor senior la Institutul de Geștiințe de la Universitatea de Stat din Campinas (IG-UNICAMP). Proiectul a implicat colaboratori din Brazilia, Europa, Orientul Mijlociu și Australia.
Înainte de această descoperire, erau cunoscute doar cinci câmpuri majore de tektite la nivel mondial, situate în Australasia, Europa Centrală, Coasta de Fildeș, America de Nord și Belize. Câmpul brazilian se alătură acum acestui grup rar.
**Un câmp împrăștiat de 900 de kilometri de sticlă de impact**
Geralzitele au fost documentate pentru prima dată în trei municipalități din nordul Minas Gerais - Taiobeiras, Curral de Dentro și São João do Paraíso - pe o suprafață de aproximativ 90 de kilometri lungime. După depunerea studiului, au fost raportate descoperiri suplimentare în Bahia și ulterior în Piauí. Ca urmare, distribuția totală cunoscută se întinde acum pe mai mult de 900 de kilometri.
„Această creștere a suprafeței de apariție este pe deplin conformă cu ceea ce se observă în alte câmpuri de tektite din întreaga lume. Dimensiunea câmpului depinde direct de energia impactului, printre alți factori”, explică Crósta.
Până în iulie 2025, cercetătorii au colectat aproximativ 500 de bucăți. Odată cu descoperirile mai recente, acest total depășește acum 600. Fragmentele variază foarte mult în dimensiune, de la mai puțin de 1 gram la 85,4 grame, și pot măsura până la 5 centimetri de-a lungul celei mai lungi dimensiuni. Formele lor se potrivesc cu formele aerodinamice tipice tektitelor, inclusiv sfere, elipsoizi, picături, discuri, haltere și forme răsucite.
**Cum arată geralzitele**
La prima vedere, geralzitele apar negre și opace. Sub o lumină puternică, însă, devin translucide cu o nuanță verde-cenușie. Această nuanță diferă de moldavitele mai strălucitoare din Europa, care au fost folosite în bijuterii încă din Evul Mediu. Suprafețele specimenelor braziliene sunt pătate cu mici cavități.
„Aceste mici cavități sunt urme de bule de gaz care au scăpat în timpul răcirii rapide a materialului topit pe măsură ce a călătorit prin atmosferă, un proces observat și în lava vulcanică, dar mai ales caracteristic tektitelor”, spune Crósta.
**Indicii chimice confirmă originea impactului**
Analizele de laborator arată că geralzitele conțin niveluri ridicate de silice (SiO2), variind de la 70,3% la 73,7%. Oxizii de sodiu (Na2O) și potasiu (K2O) reprezintă împreună 5,86% până la 8,01%, ușor mai mult decât ceea ce se vede în alte regiuni de tektite. Oligoelemente precum cromul (10-48 părți pe milion) și nichelul (9-63 ppm) variază în cantități mici, sugerând că roca țintă originală nu a fost uniformă. Cercetătorii au detectat, de asemenea, incluziuni rare de lechatelierită, o silice sticloasă de temperatură înaltă care se formează în timpul încălzirii extreme, confirmând și mai mult o origine a impactului.
„Unul dintre criteriile decisive pentru clasificarea materialului ca tektită a fost conținutul său foarte scăzut de apă, măsurat prin spectroscopie în infraroșu: între 71 și 107 ppm. Pentru comparație, sticlele vulcanice, cum ar fi obsidanul, conțin de obicei de la 700 ppm la 2% apă, în timp ce tektitele sunt notoriu mult mai uscate”, subliniază Crósta.
**Datarea impactului antic al asteroidului**
Datarea cu izotopi de argon (⁴⁰Ar/³⁹Ar) indică faptul că impactul a avut loc în urmă cu aproximativ 6,3 milioane de ani, spre sfârșitul epocii Miocen. Au fost obținute trei rezultate de vârstă grupate strâns (6,78 ± 0,02 Ma, 6,40 ± 0,02 Ma și 6,33 ± 0,02 Ma), sprijinind concluzia că au provenit dintr-un singur eveniment.
„Vârsta de 6,3 milioane de ani ar trebui interpretată ca o vârstă maximă, deoarece o parte din argon poate fi moștenită de la rocile antice vizate de impact”, comentează cercetătorul.
**Căutarea unui crater lipsă**
Nu a fost încă identificat niciun crater legat de impact. Potrivit lui Crósta, acest lucru nu este neobișnuit. Doar trei dintre cele șase câmpuri majore clasice de tektite au cratere confirmate. În cazul câmpului vast al Australasiei, se crede că craterul se află sub ocean.
Geochimia izotopică sugerează că materialul topit a provenit din scoarța continentală arhaică, datând între 3,0 și 3,3 miliarde de ani. Acea dovadă indică spre cratonul São Francisco, una dintre cele mai vechi și mai stabile regiuni ale scoarței continentale din America de Sud.
„Semnătura izotopică indică o rocă sursă continentală, granitică, foarte veche. Acest lucru reduce foarte mult universul zonelor candidate”, spune Crósta.
Viitoarele sondaje folosind tehnici magnetice și gravimetrice ar putea detecta structuri circulare subterane care marchează un crater îngropat sau erodat.
**Estimarea dimensiunii impactului**
Cercetătorii nu pot determina încă dimensiunea exactă a obiectului care a lovit Pământul, dar cred că nu a fost mic. Volumul de rocă topită și distribuția largă a resturilor indică un eveniment puternic, deși probabil mai puțin intens decât impactul care a creat câmpul enorm al Australasiei, care se întinde pe mii de kilometri. Echipa dezvoltă modele matematice pentru a estima energia impactului, viteza de intrare, unghiul traiectoriei și volumul total de material topit. Aceste calcule vor deveni mai rafinate pe măsură ce sunt colectate date suplimentare despre distribuția geralzitelor.
Descoperirea adaugă un capitol important istoriei impactului din America de Sud. În prezent, sunt cunoscute doar aproximativ nouă structuri de impact mari pe continent, majoritatea mult mai vechi și situate în Brazilia. Constatările sugerează, de asemenea, că tektitele pot fi mai răspândite decât se credea anterior, dar sunt uneori trecute cu vederea sau confundate cu sticla obișnuită.
**Separarea științei de speculație**
Pentru a aborda afirmațiile exagerate despre amenințările asteroizilor, Crósta lucrează cu studenți la licență pentru a gestiona contul Instagram @defesaplanetaria. Pagina se concentrează pe comunicarea științifică și își propune să distingă riscurile reale de speculațiile nefondate despre meteoriți și asteroizi.
Impacturile au fost frecvente în sistemul solar timpuriu, când resturile erau abundente și orbitele planetare erau instabile. Corpuri mari și-au schimbat pozițiile, trimițând obiecte mai mici în multe direcții. Astăzi, sistemul solar este mult mai stabil, iar impacturile majore sunt mult mai rare.
„Înțelegerea acestor procese este esențială pentru separarea științei de speculație”, conchide cercetătorul.
Crósta a studiat structurile de impact ale meteoriților încă de la proiectul său de cercetare de masterat din 1978. De-a lungul anilor, a primit mai multe granturi de la FAPESP (08/53588-7, 12/50368-1 și 12/51318-8).