Joe Wilson, reprezentant din partea Partidului Republican în Congresul SUA, dar și membru al Comisiei pentru servicii armate a Camerei Reprezentanților SUA, a precizat că atacul rusesc cu drone asupra Poloniei este „un act de război” și l-a îndemnat pe președintele Donald Trump să impună sancțiuni dure asupra Rusiei și să întărească sprijinul militar pentru Ucraina.
Într-o postare publicată miercuri pe X, Wilson a criticat atacurile cu drone săvârșite de Rusia. El s-a arătat mulțumit de răspunsul prompt al aliaților NATO la „agresiunea neprovocată” a Kremlinului.
„Rusia atacă Polonia, aliat NATO, cu drone iraniene Shahed, la mai puțin de o săptămână după ce președintele Trump l-a primit pe președintele Nawrocki la Casa Albă. Acesta este un act de război și suntem recunoscători aliaților NATO pentru răspunsul lor rapid la agresiunea neprovocată a criminalului de război Putin împotriva națiunilor libere și productive”, a scris Joe Wilson pe X.
El a îndemnat ca SUA să răspundă cu sancțiuni aspre, dar și să sprijine Ucraina. „Îl îndemn pe președintele Trump să răspundă cu sancțiuni obligatorii care vor falimenta mașina de război rusă și să înarmeze Ucraina cu arme capabile să lovească Rusia”, a continuat oficialul.
Wilson: Kremlinul „testează direct” hătărârea aliaților pe teritoriul NATO
Republicanul a mai precizat că liderul rus Vladimir Putin testează în mod direct alianța pe teritoriul NATO.
„Putin nu se mai mulțumește doar să piardă în Ucraina în timp ce bombardează mame și copii, ci acum testează direct hotărârea noastră pe teritoriul NATO. Putin a declarat că ‘Rusia nu cunoaște granițe’. Națiunile libere și prospere vor învăța Rusia ce înseamnă granițele”, a conchis Joe Wilson.
În noaptea de marți spre miercuri, Polonia a anunțat că a doborât drone rusești intrate în spațiul aerian al țării, în timpul unui atac asupra Ucrainei. Civilii au fost îndemnați să rămână în casele lor până la încheierea operațiunii militare. În urma atacului, patru aeroporturi au suspendat operațiunile din motive ce țin de securitatea națională.