Libra Internet Bank continuă să inoveze în domeniul banking-ului digital prin lansarea Contului Online 2 în 1, un produs inovator pe piața bancară românească. Acesta permite deschiderea simultană a contului de business și a celui personal într-un singur proces, realizat integral online, conform unui comunicat de presă al băncii.
O singură sesiune de identificare este suficientă pentru a activa ambele conturi, atât pentru uz personal, cât și pentru activitatea firmei. Clienții primesc datele de acces pentru ambele conturi printr-un singur e-mail și beneficiază de acces la internet și mobile banking atât pentru contul business, cât și pentru cel personal, cu posibilitatea de a comuta rapid între ele.
Prin Cont Online 2 în 1, clienții Libra Internet Bank pot alege abonamentul operațional cel mai potrivit pentru afacerea lor, alături de un card business sau card personal, cu beneficii premium de călătorie, control sporit asupra cheltuielilor și limite de utilizare personalizate.
„Ne bucurăm să fim prima bancă din România care oferă o soluție 100% digitală prin care poți deschide simultan atât contul personal, cât și cel de business, totul într-o experiență de banking clară, rapidă și ușor de parcurs. Cont Online 2 în 1 înseamnă timp câștigat pentru antreprenorii care devin clienți Libra Internet Bank, astfel că aceștia își pot concentra resursele pe dezvoltarea business-ului, nu pe birocrație”, a declarat Elena Nedelcu, Director Divizia Digital Libra Internet Bank.
Cont Online 2 în 1 completează oferta Libra de deschidere online a conturilor și reiterează angajamentul băncii de a simplifica interacțiunea cu serviciile bancare prin soluții rapide și ușor de utilizat. Libra Internet Bank a fost prima bancă din România care a introdus deschiderea conturilor online, fără hârtii și fără deplasări în sucursale, încă din 2014.

