Rapid-Dinamo, sâmbătă, în play-off-ul Superligii. Măsuri speciale anunțate de Jandarmerie
Partida Rapid-Dinamo este programată sâmbătă, de la ora 21.00, în play-off-ul Superligii. Jandarmeria Capitalei a anunțat măsuri speciale. De asemenea, peste 60 de suporteri ai celor două echipe au interzis pe stadion.
Partida are loc pe stadionul Giulești. Jandarmeria Capitalei va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion, precum şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.00. Accesul suporterilor echipei gazdă se va face prin intrarea din zona sălii de sport, pentru cei care dețin bilete la Peluza Nord, în timp ce, pentru cei care dețin bilete la Tribuna I și Peluza Sud (zona Family), accesul se va realiza prin intrările principale din Calea Giulești. Totodată, pentru cei care dețin bilete la Tribuna a II-a, accesul se va face exclusiv prin parcarea de lângă sala de sport.
Suporterii oaspeți pot folosi ca loc de adunare Calea Griviței (zona Podului Grant), în intervalul orar 18.30-19.00, de unde se va face deplasarea către stadion sub protecția forțelor de ordine, urmând ca accesul în arena sportivă să se realizeze prin intrarea special destinată din zona Podului Grant, după efectuarea unui control riguros.
Interziși pe stadion
Jandarmeria anunță că un număr de 33 de suporteri ai echipei gazdă și 29 de suporteri ai echipei oaspete se află sub interdicția participării la meciurile de fotbal.
„Din rațiuni de siguranță, recomandăm suporterilor oaspeți să nu poarte și să nu afișeze însemne ale echipei Dinamo București în alte zone ale stadionului, decât cea din Peluza II Sud, care este special destinată acestora”, transmite Jandarmeria.
Pentru acest meci de fotbal, din rațiuni de siguranță, vor fi adoptate măsuri suplimentare de control al autovehiculelor și persoanelor, cu scopul de a preveni introducerea în stadion atât a materialelor pirotehnice, cât și a altor obiecte interzise de cadrul normativ în vigoare.
Recomandări
Iată recomandările jandarmilor pentru spectatori:
-să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură; -în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forţelor de ordine din zonă; -părinţii să supravegheze cu atenţie sporită copiii.

