Banca Transilvania (TLV), cea mai mare bancă din România, a transmis Bursei de Valori București, printr-un raport curent, că pe 6 aprilie 2026 Consiliul Concurenței a finalizat etapa de documentare în cadrul investigației privind o posibilă înțelegere între bănci pentru fixarea valorii ROBOR.
„Raportul reprezintă un pas procedural intermediar, care precede etapa audierii instituțiilor care fac obiectul acestei investigații”, se arată în document.
Consiliul Concurenței a finalizat etapa de documentare din cadrul investigației privind o presupusă înțelegere și/sau practică concertată referitoare la fixarea coordonată a valorii ROBOR de către băncile participante la stabilirea acestei rate de referință în cadrul procedurii de „fixing”, prin transmiterea către toate cele zece bănci vizate a unei copii a raportului elaborat de echipa de investigație desemnată în acest sens.
Banca a precizat că fiecare instituție implicată are dreptul să formuleze observații cu privire la constatările raportului înainte de audieri. Ulterior, Consiliul Concurenței „va adopta o decizie care poate fi în sensul respingerii raportului, transmiterii spre completare a acestuia de către echipa de investigație sau admiterii raportului și, după caz, aplicarea unei sancțiuni individualizate”. Orice sancțiune poate fi contestată în termen de 30 de zile la Curtea de Apel București.
Banca Transilvania subliniază că își menține poziția: „Întreaga noastră conduită a fost conformă și aliniată la cerințele legale care reglementează mecanismele fundamentale de funcționare a pieței bancare și vom prezenta argumente solide în favoarea legalității acțiunilor noastre și respingerii/reevaluării concluziilor raportului, inclusiv în ce privește eventuala aplicare a unei sancțiuni nefondate și potențial disproporționate.”
BT își va apăra cu vigoare poziția în toate etapele procedurale, la maximul drepturilor acordate de lege și crede că veridicitatea și soliditatea argumentelor sale vor cântări în fața instituțiilor și instanțelor competente.
Vom reveni cu informații asupra acestui subiect la momentele relevante. Banca are o capitalizare de 39 mld. lei. Acțiunile se tranzacționează la 35,8 lei, plus 0,85%

