Cash News Logo

România își extinde rețeaua electrică: 19 linii de interconexiune cu vecinii, inclusiv trei noi cu Ucraina

Piața Românească (BVB)15 iunie 2026, 12:50
România își extinde rețeaua electrică: 19 linii de interconexiune cu vecinii, inclusiv trei noi cu Ucraina

Sistemul energetic național al României se află în plin proces de modernizare și extindere, urmând ca în anii ce vin numărul liniilor de interconexiune de 400 kV cu țările vecine să ajungă de la 11 la 19. O atenție deosebită este acordată extinderii legăturilor spre est, în special cu Republica Moldova și Ucraina, ca urmare a modificărilor geopolitice survenite odată cu invazia rusă în Ucraina.

"Dacă până în anul 2022 orientarea României cu privire la dezvoltarea sistemului, la dezvoltarea interconexiunilor era către vest, către țările cu care eram interconectați atunci, Ungaria, Bulgaria și Serbia, odată cu începutul războiului, cu invazia Rusiei asupra Ucrainei, lucrurile s-au modificat. Și România, prin Transelectrica, a reacționat în sensul în care, pe lângă suportul pe care l-am acordat și îl acordăm colegilor din Ucraina și din Republica Moldova, am pus în planurile de dezvoltare linii noi de interconexiune și către est", a declarat șeful Dispeceratului Energetic Național (DEN), Virgiliu Ivan, în cadrul forumului regional al energiei FOREN 2026, desfășurat la Neptun.

Potrivit lui Virgiliu Ivan, capacitatea de interconexiune a României cu rețelele vecine va crește semnificativ în următorii ani, de la 4.000 MW în prezent la 7.000 MW. Această creștere se va reflecta și în numărul liniilor, care va ajunge la 19, față de cele 11 existente.

"Dacă în prezent România are 11 linii de interconexiune de 400 kV, conform planului de dezvoltare și a diverselor acorduri vom ajunge la 19 linii de interconexiune de 400 kV. Deci, pe lângă cele 11 din prezent, avem în plan încă două linii de interconexiune cu Ungaria, încă una cu Serbia, două linii cu Republica Moldova și aș spune eu, trei linii de 400 kV cu Ucraina. Pentru că linia Suceava – Bălți este o linie dublu circuit. Există discuții între noi, așa cum a spus colegul meu, de realizare a liniei Suceava-Cernăuți, o linie care este susținută de președinții celor două țări, ai României și ai Ucrainei și având o astfel de susținere, sunt convins că linia se va realiza în într-un termen mai scurt.

România, o țară care astăzi la vârful de sarcină are 9.000 MW, va avea în următorii 7 ani 19 linii de interconexiune. Este ceva important, ceva deosebit în cadrul sistemului energetic european. În urmă cu 10-11 ani, capacitatea de interconexiune a României era de 1500 MW. Acum am ajuns la 4.000 de MW capacitate de interconexiune între România și țările vecine, ceea ce reprezintă aproape jumătate din consumul României. Bineînțeles că nu este de ajuns. Target-ul, conform regulamentelor europene este să creștem aceste capacități cel puțin pe granițele comunitare, cu Ungaria și cu Bulgaria, iar conform prognozelor noastre, în următorii doi-trei ani o să ajungem la 7.000 MW capacitate de interconexiune", a detaliat Ivan.

Cele trei noi linii de interconexiune planificate cu sistemul ucrainean sunt Isaccea-Arciz, Suceava-Cernăuți și Siret-Porubne (o linie existentă, care va fi modernizată la 400 kV). Aceste investiții vizează consolidarea securității energetice a regiunii și o mai bună integrare a piețelor energetice.