O companie de transport a decis să repornească ruta 666 cunoscută drept „drumul către iad”. Este vorba despre faimoasa rută din Polonia care leagă Cracovia de Peninsula Hel. Transportul pe ruta menționată a fost oprit în 2023 în urma protestelor unor grupuri religioase.
O companie de transport reînvie faimoasa rută „drumul spre Hel” a Poloniei, potrivit Euronews. FlixBus a decis să reia traseul 666 către Peninsula Hel din Polonia care a fost întrerupt în urmă cu trei ani. Vestea reintroducerii numărului 666 a stârnit imediat un interes puternic din partea polonezilor. Nu este vorba doar despre o nouă legătură, ci și despre revenirea uneia dintre cele mai cunoscute rute din Polonia.
Noul serviciu 666 va lega Cracovia de Peninsula Hel, trecând prin Varșovia și prin cele mai populare stațiuni din regiune.
În trecut autobuzul de pe traseul 666 a fost operat de o altă companie. Acesta a devenit cunoscut ca urma a unui joc de cuvinte: numele orașului Hel sună precum cuvântul „iad” în engleză, iar numărul 666 este asociat cu cel al diavolului.
De-a lungul timpului, turiștii au făcut fotografii ale autobuzelor, au postat imaginile pe rețelele de socializare și au poreclit serviciul „autobuzul/drumul spre iad”. În 2023, numărul autobuzului s-a schimbat din 666 în 669 în urma protestelor unor organizații religioase. De asemenea, s-a renunțat și la ruta de transport.
În 2026, FlixBus a decis să refacă legătură cu indicativul original 666. Reprezentanții companiei nu au ascuns faptul că alegerea numărului a fost deliberată deoarece „este mai bine când o rută explică singură unde merge”.
Noua rută va avea curse zilnice în timpul sezonului estival. Plecarea din Cracovia va fi la ora 6:00, sosirea la Varșovia va fi în jurul orei 10:30, iar călătoria se va termina la Hel înainte de ora 20:00. Întreaga călătorie va dura între 13 și 14 ore.
Orașul Hel, situat în vârful Peninsulei Hel, este unul dintre cele mai vizitate locuri de pe coasta baltică a Poloniei. Originea numelui nu are nici o legătură cu porecla actuală. În limbile germanice vechi, cuvântul hel însemna dună sau deal de coastă.

