Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că societățile comerciale private au posibilitatea să angajeze o mare parte din oamenii disponibilizați în urma reformei administrației publice locale, susținând că "mediul privat din România, din foarte multe locuri, nu are pe cine angaja".
„130.000 de angajați efectiv în administrația publică locală, din care, așa cum v-am spus, se vede evident că o parte sunt în plus. De ce? Pentru că primării identice, cu probleme identice, cu număr de locuitori identici, au număr de angajați diferiți și primăria cu numărul de angajați mai mic merge cel puțin la fel de bine ca primăria supradimensionată, doar că banii pe care îi primește îi folosește în mod direct pentru cetățeni. 10% înseamnă 13.000 de posturi. Se poate face un calcul pentru 5%, pentru 15%. În momentul de față, mediul privat din România, din foarte multe locuri, nu are pe cine angaja”, a afirmat Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, întrebat în legătură cu impactul pe care îl vor avea asupra șomajului concedierile din administrația publică locală, scrie Agerpres.
În opinia sa, cu cât sunt făcute aceste reduceri mai repede cu atât vor fi economisiți mai mulți bani de la statul român, nu va exista situația de a crește taxe și impozite și vor continua investiții care vor genera locuri de muncă.
„Dacă nu ne reducem cheltuielile, nu vom putea asigura investițiile în ritmul pe care îl dorim. Acelea sunt locuri de muncă reale, în care se câștigă bani în mod cinstit”, a adăugat premierul.
Întrebat asupra calculului pe care Guvernul l-a făcut privind șomajul, Ilie Bolojan a arătat: „V-am spus că societățile comerciale private au posibilitatea să angajeze o mare parte din acești oameni, pentru că este nevoie pe piața forței de muncă private și, știți asta, în toată România, de angajați”.
De asemenea, întrebat în legătură cu reducerile de personal care se vor face din aparatul propriu al premierului, el a răspuns: „Din punctul meu de vedere, pe baza informațiilor pe care le avem, reducerea de personal la Cancelarie va depăși 30%, se va apropia de 40%”.