Cash News Logo

Trump ordonă atacarea oricărei ambarcațiuni suspectate că minează Strâmtoarea Ormuz

Știri Generale23 aprilie 2026, 18:55
Trump ordonă atacarea oricărei ambarcațiuni suspectate că minează Strâmtoarea Ormuz

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că a ordonat forţelor US Navy să atace orice ambarcaţiune, oricât de mică ar fi, dacă este suspectată că ar putea să fi amplasat mine în Strâmtoarea Ormuz, adăugând că vor intensificate operaţiunile de deminare a acestei căi navigabile vitale pentru economia mondială, potrivit EFE şi AFP, transmite Agerpres.

„Am ordonat Marinei SUA să doboare şi să distrugă orice navă, indiferent cât de mică ar fi (toate cele 159 de nave ale lor se află pe fundul mării), care plasează mine în apele Strâmtorii Ormuz. Să nu aveţi niciun dubiu în această privinţă!”, a afirmat Trump într-o postare pe platforma sa de socializare, Truth Social.

„Navele noastre de deminare sunt ocupate în acest moment cu curăţarea strâmtorii. Ordon ca această activitate să continue, dar la un ritm de trei ori mai mare decât cel actual”, a adăugat el.

Totodată, preşedintele Donald Trump a declarat joi, fără a oferi vreo dovadă, că Statele Unite deţin „controlul total” asupra Strâmtorii Ormuz şi că aceasta va rămâne „închisă ermetic” până la încheierea unui acord cu Iranul, potrivit Reuters.