Un DJ Celebru din Ibiza, Acuzat de Coordonarea unei Rețele Internaționale de Trafic de Droguri
Un DJ renumit din Ibiza, care a mixat în unele dintre cele mai cunoscute cluburi ale insulei, este acuzat de autoritățile spaniole că ar fi fost unul dintre principalii coordonatori ai unei rețele internaționale de trafic de droguri, relatează Euronews.
DJ-ul de origine argentiniană Hugo Bianco, care a susținut de-a lungul timpului concerte în cluburi precum Amnesia, Pacha Ibiza și Destino, este indicat de autorități drept presupusul „creier” al organizației. Potrivit Euronews, Înalta Curte de Justiție din Insulele Baleare a menținut o pedeapsă de nouă ani și șase luni de închisoare și o amendă de trei milioane de euro.
Anchetă comună Spania – SUA
Dosarul face parte din Operațiunea Pertinax, desfășurată de Garda Civil din Spania împreună cu Homeland Security Investigations din Statele Unite. Conform informațiilor prezentate în instanță și citate de Diario de Ibiza, rețeaua ar fi acționat între Ibiza, Barcelona și Miami. Anchetatorii susțin că Hugo Bianco ar fi oferit sprijin logistic curierilor care transportau droguri între Europa și Statele Unite și ar fi contribuit la depozitarea și transportul unor cantități importante de MDMA, cocaină, ketamină și cannabis în Insulele Baleare, în perioada septembrie 2019 – august 2020.
În cadrul operațiunii desfășurate în 2020, autoritățile au arestat 21 de suspecți în Ibiza, Barcelona și Girona, inclusiv la locuința lui Hugo Bianco din Jesús, în Santa Eulària des Riu, Ibiza. În urma perchezițiilor au fost confiscate 38 de kilograme de cannabis, 4.500 de plante de cannabis, opt kilograme de droguri sintetice și 45.000 de euro în numerar. În paralel, autoritățile din Miami au arestat alte trei persoane și au confiscat 15 kilograme de pastile cu MDMA și 14 kilograme de ketamină lichidă.
Potrivit Euronews, Hugo Bianco s-ar afla în prezent în statul american Florida și a fost declarat „fugar de justiție”, alături de alți doi inculpați care nu s-au prezentat la citațiile instanței.

