Curtea Supremă a SUA a decis în unanimitate că utilizatorii de marijuana își păstrează dreptul la arme conform celui de-al Doilea Amendament, lăsând însă deoparte pentru alte discuții cazurile mai complexe legate de droguri mai dure. De asemenea, o decizie de 6-3 a fost luată în cazul unui rastafarian, care a fost ras de gardienii închisorii, ridicând problema libertății religioase versus federalism.
Suntem în plin sezon al deciziilor Curții Supreme, pe măsură ce judecătorii încep să elibereze un număr mare de hotărâri, grăbindu-se să finalizeze munca înainte de vacanța de vară de 4 iulie. Marți, judecătorii au publicat cinci opinii, altele fiind așteptate joi. Curtea încă nu s-a pronunțat asupra unor cazuri majore privind cetățenia prin naștere, puterea de a demite președintele și sporturile transgender.
Prima decizie notabilă, luată joia trecută, în cazul *US v. Hemani*, vizează o lege federală care interzice posesia de arme pentru orice utilizator ilegal al unei substanțe controlate. Ali Hemani a fost acuzat conform acestei legi. El a recunoscut poliției că a consumat marijuana de câteva ori pe săptămână. Curtea Supremă a decis acum, în unanimitate, că punerea sa sub acuzare pe această bază nu respectă cel de-al Doilea Amendament.
Într-o parte a opiniei majoritare, judecătorul Neil Gorsuch a afirmat: „Câtă marijuana consumă domnul Hemani? Ce potență și cu ce efect? Este el în mod regulat incapabil să-și gestioneze afacerile? Un risc pentru sine sau familia sa? Sau consumă o gumă blândă ca ajutor pentru somn de câteva ori pe săptămână? Nu știm și guvernul spune că nu contează.”
Kim Strassel, un columnist al WSJ, a remarcat că este fascinant faptul că nouă judecători unanimi au considerat că aceste detalii contează. Ea a subliniat complexitatea cazului, inclusiv faptul că fondatorii nu aveau o perspectivă clară asupra consumului de droguri ilegale, deoarece nu era o problemă la acea vreme. O abordare simplă ar fi fost să se spună că orice consumator de droguri ilegale sub legea federală își pierde drepturile la arme.
Problema a fost complicată de faptul că 40 de state au legalizat sau au dezincriminat utilizarea marijuanei, contrazicând legea federală. Curtea a trebuit să analizeze gradul de pericol asociat cu drogurile ilegale, guvernul încercând să compare utilizatorii de marijuana cu „bețivii obișnuiți” din trecut. Curtea a recunoscut însă complexitatea, luând în considerare și o gamă largă de medicamente, inclusiv cele eliberate pe bază de rețetă, ridicând întrebarea dacă toți acești consumatori sunt potențial periculoși.
Curtea a evitat să stabilească reguli stricte, concentrându-se pe cazul utilizatorilor ocazionali de marijuana și lăsând alte complexități pentru viitor. Judecătorul Gorsuch a citat în opinia sa exemple istorice de consum de alcool printre personalitățile fondatoare ale națiunii, sugerând că simplul consum de substanțe nu a fost niciodată scopul restricțiilor constituționale privind armele.
O opinie de concurență, semnată de judecătorii Samuel Alito și Elena Kagan, a subliniat că utilizarea marijuanei în prezent este comparabilă cu consumul de alcool la fondarea națiunii – răspândită și tot mai acceptată social. Aceștia au sugerat că poliția tolerează pe scară largă consumul de marijuana.
Matt Continetti, un alt columnist WSJ, a interpretat decizia ca pe o manifestare a „mâinilor libertine” ale Curții Supreme, cu judecătorul Gorsuch aplicând atât raționamentul originalist, cât și principii politice abstracte. El a reiterat citatul lui Gorsuch despre consumul de alcool al figurilor istorice americane.
Decizia este importantă prin unanimitatea sa, chiar dacă au existat opinii de concurență. Curtea a reafirmat principiile *Bruen*, conform cărora legile privind armele trebuie să fie în concordanță cu tradiția istorică a reglementării armelor de foc.
Cu toate acestea, decizia a fost luată pe o bază îngustă, evitând să abordeze complexitățile legate de dependență și drogurile mai puternice. Judecătorul Gorsuch a avertizat că o interpretare largă a legii ar putea afecta drepturile constituționale ale multor persoane, inclusiv ale celor care consumă ocazional medicamente eliberate pe bază de rețetă.
Se anticipează că această decizie va genera noi litigii în tribunalele inferioare, cu privire la diferite substanțe și frecvența consumului. Curtea Supremă se pregătește, cel mai probabil, să se confrunte cu cazuri similare în viitor.
Judecătoarele Ketanji Brown Jackson și Sonia Sotomayor, în opinia lor de concurență, au criticat metodologia *Bruen*, sugerând că ar trebui reconsiderată în viitor, considerând-o un „experiment eșuat”. Aceasta subliniază diviziunile ideologice din cadrul Curții și potențialul pentru un judecătorat mai activ și progresist.
S-a sugerat că ramurile legislative și executive ar putea juca un rol în clarificarea legilor privind marijuana, fie prin revizuirea reglementărilor federale, fie prin stabilirea unor standarde mai clare privind nivelul de THC sau gradul de intoxicație.
Cel de-al doilea caz discutat a fost *Landor v. Louisiana Department of Corrections*. Acesta implică un deținut rastafarian, Damon Landor, a cărui barbă a fost rasă de gardienii închisorii, încălcându-i astfel convingerile religioase. Landor nu a putut obține o reparație prin sistemul federal din cauza suveranității statale și a unei decizii anterioare a Curții Supreme din 2011. Curtea a decis că el nu poate da în judecată gardienii individuali din cauza clauzei de cheltuire a fondurilor federale, prin care legile federale pot obliga statele doar dacă acestea acceptă voluntar fondurile, iar gardienii nu sunt parte la acest acord.
Această decizie a fost considerată o lovitură pentru libertatea religioasă, ridicând întrebarea dacă legislația federală ar putea fi clarificată de către Congres pentru a oferi o cale de atac în astfel de situații, mai ales în absența unei posibilități de obținere a unei ordonanțe judecătorești. Polarizarea politică a făcut însă dificilă anticiparea unei acțiuni legislative în acest sens.
Decizia în cazul Landor, deși tehnică, ridică întrebări importante despre federalism și libertatea religioasă, subliniind în același timp limitele impuse de sistemul judiciar federal în aplicarea legilor care depind de finanțarea federală.