Oferta publică iniţială (IPO) a producătorului de mezeluri Cris-Tim pentru listarea la bursă se conturează drept un succes pe piaţa de capital pentru o companie privată românească.
În primele trei zile de la lansarea ofertei, investitorii de retail au plasat ordine pentru peste 20 de milioane de acţiuni, în valoare totală de 350 milioane de lei (aproximativ 70 milioane de euro), ceea ce corespunde unui grad de subscriere de 493%.
Cu alte cuvinte, tranşa destinată micilor investitori a fost suprasubscrisă de aproape cinci ori, un ritm care nu a mai fost înregistrat la niciun IPO privat din ultimii ani.
Oferta Cris-Tim cuprinde două operaţiuni simultane: vânzarea a 20,87 milioane de acţiuni existente deţinute de acţionarul majoritar Rangeglow Ltd, şi majorarea capitalului social prin emiterea a 6,22 milioane de acţiuni noi.
În total, 27,07 milioane de acţiuni sunt puse la dispoziţia investitorilor în cadrul ofertei, împărţite între tranşa de retail (15%), adică aproximativ 4,06 milioane de acţiuni, şi tranşa destinată investitorilor instituţionali (85%), adică 23 milioane de acţiuni.
Retailul beneficiază de o stimulare: investitorii care subscriu în primele patru zile ale ofertei, între 17 şi 22 octombrie, primesc un discount de 5% din preţul final. Acesta va fi stabilit după închiderea subscrierilor pe tranşa instituţională, în funcţie de cererea agregată a marilor investitori.
Oferta se desfăşoară până la 29 octombrie, ora 12:00, şi poate fi accesată prin BCR, BRD şi prin intermediul societăţilor de brokeraj autorizate de Bursa de Valori Bucureşti.
Rezultatele din prima jumătate a anului 2025: EBITDA de 86,2 milioane de lei, în creştere cu 12,4%, şi profit net de 47,5 milioane de lei, cu 29,1% peste nivelul din perioada similară din 2024.