Ghețarul Thwaites din Antarctica de Vest – cunoscut pe scară largă drept „Ghețarul Apocalipsei” – se transformă mai rapid decât aproape orice alt sistem gheață-ocean de pe planetă. Comportamentul său viitor rămâne una dintre cele mai mari necunoscute în previziunile privind creșterea globală a nivelului mării.
O parte a acestui sistem, Platforma de Gheață Estică Thwaites (TEIS), plutește pe ocean și este parțial menținută în poziție de un punct de fixare la marginea sa nordică. În ultimii douăzeci de ani, această platformă a dezvoltat fracturi tot mai mari în jurul unei zone majore de forfecare situată în amonte de acel punct de fixare.
Un nou studiu publicat în Journal of Geophysical Research: Earth Surface (AGU, 2025) oferă cea mai detaliată relatare de până acum a modului în care s-a desfășurat această degradare lentă. Cercetarea a fost realizată la Centrul pentru Observarea Pământului și condusă de Debangshu Banerjee, un recent absolvent al Centrului pentru Știința Observării Pământului (CEOS), împreună cu Dr. Karen Alley (Profesor Asistent, CEOS) și Dr. David Lilien (Profesor Asistent, Universitatea Indiana Bloomington și fost Cercetător Asociat la CEOS). Activitatea lor contribuie la proiectul TARSAN (Thwaites-Amundsen Regional Survey and Network), unul dintre programele din cadrul International Thwaites Glacier Collaboration (ITGC) – un efort major SUA-Regatul Unit pentru a înțelege forțele care conduc schimbarea în Ghețarul Thwaites. Mai mulți glaciologi cunoscuți, inclusiv Dr. Ted Scambos, Dr. Martin Truffer, Dr. Adrian Luckman și Dr. Erin Pettitt, au contribuit, de asemenea, la această cercetare.
Folosind douăzeci de ani (2002-2022) de observații prin satelit, măsurători ale vitezei de curgere a gheții și date GPS in-situ, echipa a documentat modul în care s-au format și au evoluat fracturile din zona de forfecare TEIS. Analiza lor arată că creșterea treptată a acestor fracturi a slăbit legătura platformei cu punctul de fixare. Pe măsură ce această atașare s-a deteriorat, gheața din amonte a început să curgă mai repede, reducând stabilitatea mecanică a platformei.
Cercetătorii au identificat patru etape clare în această slăbire și au evidențiat două descoperiri majore. Prima este că fracturile s-au extins în două faze distincte: au apărut mai întâi fracturi lungi aliniate cu direcția fluxului de gheață, urmate mai târziu de fracturi mai scurte care traversează fluxul. A doua este dovada unui ciclu de feedback pozitiv în care aceste fracturi au crescut accelerația gheții, ceea ce, la rândul său, a provocat daune suplimentare. Această buclă accelerată a jucat un rol semnificativ în declinul recent al platformei.
Studiul notează că punctul de fixare, odată un factor cheie care menținea TEIS în poziție, s-a transformat încet într-o caracteristică care acum contribuie la instabilitatea sa. Acest model în patru etape de declin structural poate fi un semnal pentru alte platforme de gheață antarctice care par să intre în faze similare de slăbiciune. Dacă aceste platforme plutitoare continuă să se deterioreze, calota glaciară antarctică ar putea contribui și mai mult la creșterea viitoare a nivelului mării.