Bursa de Valori Bucureşti a consemnat în ianuarie 2026 cea mai bună lună din ultimii 14 ani din perspectiva creşterii BET, care a urcat cu 11,3% pe fondul unor volume istorice de tranzacţionare, susţinând astfel cel mai rapid ritm lunar din 2012 încoace pentru indicele de referinţă al pieţei de capital din România.
Valoarea tranzacţiilor a ajuns la 2,3 miliarde de lei pe segmentul de acţiuni şi unităţi de fond de pe Piaţa Reglementată, fiind cea mai bună lună ianuarie din istoria Bursei şi cel mai mare rulaj lunar de la listarea Hidroelectrica din vara lui 2023, conform datelor BVB.
Pe acest fundal, unde rulajele zilnice au pendulat constant între 100 şi 150 de milioane de lei, arhitecţii din spatele volumelor au fost casele de brokeraj. BT Capital Partners, TradeVille şi Swiss Capital au gestionat tranzacţii totale de 5,4 miliarde de lei, valoare ce acoperă toate segmentele şi instrumentele tranzacţionabile; activitatea a fost susţinută de echipe care numără, în total, 161 de angajaţi, conform datelor aferente anului 2024 publicate la Ministerul Finanţelor.

