H&M introduce plata în rate cu Klarna în România
Clienții magazinului online H&M din România își vor putea achita cumpărăturile în rate, fără dobândă, dacă plata este efectuată la timp. Aceasta după ce retailerul de fashion a extins și în România parteneriatul cu banca digitală Klarna.
Klarna, bancă digitală globală și furnizor de soluții de plată, și H&M, unul dintre cei mai mari retaileri de modă din lume, și-au extins parteneriatul în România și Ungaria, permițând clienților din cele două țări să acceseze opțiuni de plată flexibile, fără dobândă, potrivit unui comunicat al băncii.
Serviciul este disponibili celor care fac achizițiile online, prin integrarea Klarna în procesul de plată. În funcție de eligibilitate, clienții pot alege între plata integrală cu Klarna, plata în 30 de zile sau plata în trei rate egale, fără dobândă, toate costurile fiind afișate clar înainte de finalizarea comenzii.
Klarna permite utilizatorilor să ajusteze data scadenței și să efectueze rambursări anticipate direct din aplicație.
„Suntem încântați să extindem parteneriatul cu H&M și să aducem consumatorilor din România și Ungaria alternative moderne, digitale și transparente pentru gestionarea plăților. Colaborăm cu H&M de mulți ani, iar extinderea în aceste două piețe reprezintă un pas firesc în dezvoltarea și consolidarea prezenței noastre în regiune. Observăm o adopție tot mai puternică a plăților digitale în aceste piețe și ne propunem să le oferim consumatorilor opțiuni clare și ușor de gestionat, iar pentru retaileri, un proces de plată care reduce fricțiunea și susține conversia”, declară Loredana Pipoș-Lupescu, Country Manager România la Klarna.
„La H&M, ne propunem să facem moda accesibilă pentru cât mai mulți oameni, oferind o experiență de cumpărături convenabilă, relevantă și interesantă. Prin extinderea parteneriatului nostru cu Klarna, le oferim clienților din România și Ungaria o modalitate modernă de a face cumpărături, cu soluții de plată flexibile.”, spune și Katarzyna Skrzeczynska, Head of Customer Activation and Marketing pentru H&M Europa de Est.
La nivel internațional, Klarna operează într-o rețea de peste 118 milioane de consumatori activi, 1 milion de parteneri în retail și peste 3,4 milioane de tranzacții pe zi, fiind prezentă în 45 de piețe, cu peste 120.000 de magazine fizice în ecosistemul de parteneri și un volum total de 128 miliarde de dolari în ultimele 12 luni. În România, de la lansarea pe piață din iunie 2023, Klarna a depășit 500.000 de utilizatori activi și colaborează deja cu peste 1.500 de comercianți.
Klarna este o bancă digitală globală și un furnizor de soluții flexibile de plată. Consumatorii pot plăti cu Klarna online, în magazin și prin Apple Pay & Google Pay.

