Investitorii Chimcomplex (CRC) aşteaptă bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2026 şi speră că rezultatele vor fi mai bune faţă de un an 2025 sub presiune, în care grupul controlat de Ştefan Vuza a înregistrat pierderi nete de 163 mil. lei şi afaceri în scădere cu 29%, pe fondul concurenţei asiatice agresive, al cererii slabe din construcţii şi auto şi al turbulenţelor militare din Ucraina şi Orientul Mijlociu. Bugetul urmează să fie discutat în AGA la final de mai.
Cifra de afaceri a grupului a scăzut de la 1,5 mld. lei în 2024 la 1,07 mld. lei în 2025, iar pierderea netă de 163,3 mil. lei vine după un profit de 18,7 mil. lei înregistrat în exerciţiul anterior. Compania are o capitalizare de 2 mld. lei.
Raportul administratorilor explică scăderea printr-o concurenţă „acerbă pe preţurile produselor macromoleculare generată de o reorientare a exporturilor asiatice către Europa, în lipsa măsurilor antidumping reclamate de producătorii europeni la Comisia Europeană“. Turbulenţele militare din Ucraina şi Orientul Mijlociu „au amputat de asemenea o parte dintre vânzările tradiţionale ale Chimcomplex“.
Compania a oprit temporar producţia la instalaţia de oxoalcooli la începutul lui 2025, ceea ce a redus numărul mediu de salariaţi cu 8,4%, la 1.411. Grupul nu s-a conformat la 31 decembrie 2025 tuturor condiţionalităţilor financiare stipulate în contractele cu creditorii.
Acţiunile CRC s-au depreciat cu 33,7% faţă de acum un an, la 6,1 lei. Chimcomplex a fost odată cea mai performantă companie de la BVB, cu o apreciere de 1.200% în 2021, cea mai mare creştere anuală din istoria pieţei locale. Liviu Popescu

