Bursă. La un an după ce Maspex a cumpărat Purcari, alţi polonezi pregătesc acum achiziţia unei alte companii listate: Polpharma la Biofarm, pentru 280 mil. euro. Ask-ul BIO, golit joi. Ce va face Lion Capital cu 100 mil. euro: mai ia FP, alte acţiuni sau plăteşte dividende?
Autor: Liviu Popescu 08.05.2026, 10:00
♦ Tranzacţia cu Biofarm vine după un tipar care pare să prindă contur pe piaţa de capital din Bucureşti: grupuri poloneze cu apetit de expansiune în Europa Centrală şi de Est identifică companii listate la BVB şi lansează oferte de preluare. La aproape un an după ce polonezii de la Maspex au preluat producătorul de vinuri Purcari (WINE) de pe Bursa de Valori Bucureşti, un alt gigant din Polonia – Polpharma – a anunţat miercuri 6 mai 2026 o ofertă de preluare voluntară pentru Biofarm (BIO), cel mai vechi producător de medicamente listat la Bucureşti. Preţul oferit este de 1,379 lei per acţiune, într-o tranzacţie care valorează în total aproximativ 280 de milioane de euro. Piaţa a reacţionat imediat: acţiunile BIO au urcat cu aproape 15% în şedinţa de joi, iar ask-ul - adică toate ordinele de vânzare disponibile - a fost golit. Practic, nimeni nu a vândut Biofarm la preţurile curente.
Acţionarii majoritari - Longshield Investment Group (51,68%) şi Lion Capital (36,75%), care controlează împreună 88,43% din companie - s-au angajat deja să vândă tot pachetul în cadrul ofertei. Înainte de lansarea ei oficială, care necesită aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, compania intenţionează să convoace o adunare generală pentru aprobarea unui dividend special de 0,140263 lei per acţiune, un bonus de ieşire pentru toţi acţionarii îndreptăţiţi.

