Cash News Logo

UE simplifică achizițiile publice din sectorul de apărare

Business & Finanțe11 iunie 2026, 14:56
UE simplifică achizițiile publice din sectorul de apărare

Comisia Europeană a salutat acordul politic provizoriu la care au ajuns, miercuri, Parlamentul European și Consiliul UE, vizând simplificarea achizițiilor publice în domeniul securității și apărării. Măsurile vor facilita investițiile în sectorul apărării și vor contribui la sprijinirea industriei europene, conform unui comunicat de presă al Executivului comunitar.

Acordul va fluidiza transferul produselor din domeniul apărării în interiorul Uniunii Europene. Noile licențe la nivel european și derogările mai ample de la autorizarea prealabilă vor simplifica circulația transfrontalieră a bunurilor de apărare și vor reduce întârzierile. De asemenea, acordul urmărește raționalizarea procedurilor de achiziții publice în domeniul apărării pentru autoritățile contractante și pentru companiile din industrie. Acest lucru va diminua sarcina administrativă și va accelera procesul de achiziții în sectoarele de apărare.

Acordul provizoriu introduce o procedură de autorizare mai rapidă pentru proiectele de apărare, stabilind un termen de 42 de zile lucrătoare pentru luarea deciziilor de autorizare și automatizând aprobarea în cazul în care autoritățile nu răspund în timp util. Această celeritate va sprijini proiectele critice de apărare să avanseze mai rapid.

În cele din urmă, acordul simplifică accesul la Fondul European de Apărare, îmbunătățind implementarea și reducând cerințele administrative pentru solicitanți, în conformitate cu feedback-ul primit din partea industriei. De asemenea, se diminuează incertitudinea juridică prin clarificarea aplicării legislației UE privind substanțele chimice în sectorul apărării.

„Prin simplificarea normelor pentru Fondul European de Apărare, prin reducerea întârzierilor în aprobarea autorizațiilor și prin încurajarea colaborării transfrontaliere, nu numai că ne consolidăm capabilitățile de apărare, ci și ne protejăm avantajul tehnologic. Într-o eră a amenințărilor din ce în ce mai mari, acesta este modul în care transformăm politica în acțiune și ne asigurăm că Europa rămâne un lider în materie de securitate și democrație”, a declarat Henna Virkkunen, vicepreședinta CE pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație.

În urmă cu un an, Comisia Europeană a propus un pachet legislativ referitor la apărare, ca parte a agendei de simplificare a UE, având ca scop stimularea competitivității Europei. Aceste măsuri vizează direct industria și necesită politici industriale de apărare mai rapide, mai flexibile și mai puțin împovărătoare, contribuind la consolidarea securității și a rezilienței industriale a Europei. Regulamentele vor intra în procesul formal de adoptare de către Parlamentul European și Consiliu în săptămânile următoare, pentru a asigura intrarea lor rapidă în vigoare.