Cash News Logo

Record Absolut la BNR: Aurul Atinge Valoarea Maximă Istorică

Piața Românească (BVB)5 septembrie 2025, 14:51
Record Absolut la BNR: Aurul Atinge Valoarea Maximă Istorică

Curs BNR - Record aur. Prețul gramului de aur a atins azi, vineri, 5 septembrie 2025, cea mai mare valoare din istorie, la referința Băncii Naționale. Precedentul record a fost atins ieri, 4 septembrie 2025.

Preţ aur BNR – Gramul de aur s-a scumpit, vineri, cu 5,68 bani, și a ajuns la 496,3229 lei, de la 496,2661 lei, nivelul anunțat ieri de BNR.

Curs BNR – Euro a crescut ușor la 5,0787 lei, în urcare cu 0,15 bani (+0,02%) față de cotația de ieri (5,0772 lei). Dolarul a scăzut cu 1,48 bani (0,33%), până la 4,3463 lei, în comparație cu nivelul de joi (4,3611 lei).

**Scenariu pentru o explozie a prețurilor – Aurul va ajunge la 5.000 de dolari/uncie**

Cotația aurului ar putea ajunge la aproape 5.000 de dolari uncia, dacă independența Rezervei Federale americane ar fi prejudiciată și investitorii și-ar transfera doar o mică parte din fondurile lor din obligațiuni emise de Trezoreria americană în lingouri de aur, susțin analiștii băncii americane Goldman Sachs Group Inc., transmite Bloomberg.

„Un scenariu în care independența Fed ar avea de suferit ar putea duce la inflație mai mare, prețuri mai mici la acțiuni și obligațiuni cu maturități lungi, precum și la o erodare a statutului de monedă de rezervă al dolarului. În contrast, aurul este un depozitar de valoare care nu depinde de încrederea instituțională”, susțin analiștii de la Goldman Sachs, Samantha Dart, conform Agerpres.

Banca americană a elaborat mai multe scenarii posibile cu privire la prețul aurului, scenariul de bază fiind acela al unei creșteri până la 4.000 de dolari uncia la mijlocul lui 2026, dar estimează că ar putea ajunge până la aproape 5.000 de dolari dacă doar 1% din obligațiunile emise de Trezoreria SUA deținute de investitorii privați ar fi schimbate în aur.

Cotația aurului a crescut cu peste o treime în acest an și miercuri a atins un nou maxim istoric de peste 3.578 de dolari uncia. Aceste creșteri au fost impulsionate de achizițiile de aur ale băncilor centrale și de pariurile că Fed va începe în curând să reducă dobânda de referință. Un impuls suplimentar a venit după ce președintele SUA, Donald Trump, a început să facă pași spre un mai mare control asupra Fed, inclusiv prin încercarea de a o demite pe guvernatoarea Lisa Cook.

„Estimăm că dacă doar 1% din certificatele de Trezorerie deținute de investitorii privați ar fi reorientate spre aur, cotația aurului ar crește până la aproape 5.000 de dolari uncia. În consecință, aurul rămâne principala noastră recomandare de investiții pe termen lung pe zona commodities”, susțin analiștii Goldman Sachs.

Pe măsură ce provocările la adresa independenței băncii centrale a SUA s-au intensificat, mai multe figuri importante de pe piețele financiare mondiale și-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibilele consecințe. Printre aceste figuri se numără și președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, care a spus că pierderea independenței Fed ar reprezenta un „grav pericol” la adresa lumii.