O nouă tendință imobiliară începe să prindă contur în România, transformând modul în care generația de seniori, în special cei cu vârste între 55 și 70 de ani, își planifică viitorul. Fenomenul, numit de sociologi „a doua mutare a vieții”, implică vânzarea locuinței de-o viață pentru a se stabili în ansambluri rezidențiale moderne, din dorința de a fi cât mai aproape de copiii și nepoții lor.
În trecut, întâlnirile cu bunicii erau adesea limitate la weekenduri sau sărbători, fie că locuiam în același oraș, fie la țară. Însă, în ultimii cinci-șapte ani, un număr tot mai mare de seniori, activi și cu resurse, aleg să își vândă casele și să se mute în cartiere sau chiar pe aceeași stradă cu familiile lor tinere. Această decizie este motivată de schimbările profunde din viața profesională și familială a generațiilor mai tinere.
Părinții tineri de astăzi se confruntă cu un program de lucru mai solicitant, mai puțin timp disponibil pentru creșterea copiilor și costuri ridicate pentru îngrijirea acestora în orașele mari. În același timp, bunicii actuali sunt mai energici, mai activi și mai dornici să fie prezenți în viața nepoților, pentru a nu rata etapele importante ale copilăriei acestora.
Conceptul de „intergenerational living” sau „granny proximity” nu este nou și este studiat de decenii la nivel internațional. Cercetările din țări precum Australia, Olanda, Marea Britanie și Statele Unite arată beneficii clare pentru toate cele trei generații implicate. Copiii care petrec zilnic timp cu bunicii dezvoltă abilități socio-emoționale mai bune, o mai bună înțelegere a istoriei familiale și a identității culturale, și un sentiment general de bine superior. Părinții resimt o reducere a epuizării parentale și o mai bună gestionare a echilibrului între carieră și familie. Chiar și bunicii beneficiază, raportând o longevitate funcțională mai bună, performanțe cognitive superioare și un nivel mai înalt de fericire, comparativ cu cei izolați rezidențial.
Totuși, este importantă distincția dintre „locuit împreună” și „locuit aproape”. Generația actuală de seniori preferă, în majoritatea cazurilor, să păstreze propria locuință, ritmul și intimitatea, dar să se afle la mică distanță, de preferință pietonală, de copiii și nepoții lor. Acest model funcționează optim în cartiere care oferă infrastructură pietonală sigură, spații verzi și puncte de întâlnire naturale, unde generațiile se pot intersecta firesc.
În acest context, proiecte imobiliare precum Cosmopolis au observat o tendință interesantă: familii care achiziționează două locuințe simultan, una pentru ei și una pentru părinți, sau familii care deja locuiesc în cartier și ale căror părinți decid să se mute acolo. Gabriel Voicu, Chief Commercial Officer Cosmopolis, confirmă: „Vedem din ce în ce mai des bunici care se mută la noi pentru a fi aproape de nepoți, dar fără să renunțe la propriul spațiu și la propriul ritm de viață. Cosmopolis le oferă acest echilibru.”
Datele arată că aproximativ 20% din achizițiile recente din Cosmopolis provin de la persoane cu vârste între 55 și 70 de ani, un segment de piață adesea neglijat. Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, subliniază importanța construcției unei comunități pe termen lung, multigeneraționale: „Comunitatea noastră se construiește pe termen lung, pe mai multe generații. Atunci când părinții se mută aproape de copii, comunitatea devine, încet, o adevărată comunitate, cu rădăcini, cu istorie, cu legături reale între familii.”
În România, unde distanța geografică dintre părinți și copii a crescut în ultimele decenii, fenomenul „celei de-a doua mutări” reprezintă o contra-tendință culturală surprinzătoare. Locurile care facilitează prin design acest tip de coexistență intergenerațională devin, astfel, adevărate „capitale” ale vieții multigeneraționale.