Danemarca și Germania au făcut un pas major în direcția creării primei piețe reale a hidrogenului din Europa, cu subvenții de 1,3 miliarde de euro care susțin trei proiecte de mare anvergură pentru producția de hidrogen verde și un viitor coridor transfrontalier de aprovizionare. Finanțarea ajută la rezolvarea celei mai mari provocări a hidrogenului: lipsa coordonării între ofertă, cerere și infrastructură.
Proiectata „Danish Hydrogen Backbone” ar putea deveni catalizatorul cheie al sectorului, conectând producția de hidrogen alimentată din surse regenerabile din Danemarca cu cererea industrială din Germania pentru combustibili cu emisii scăzute de carbon în sectoarele oțelului, chimic și al producției.
În ultimii ani, hidrogenul s-a confruntat cu o problemă de credibilitate. Nu pentru că tehnologia în sine nu mai avea sens, ci pentru că așteptările au depășit cu mult realitatea. Guvernele au anunțat strategii privind hidrogenul în valoare de sute de miliarde de euro. Companiile au prezentat proiecte ambițioase, de la Portugalia la Polonia. Analiștii au prognozat o viitoare economie bazată pe hidrogen, care ar decarboniza totul, de la oțel și chimicale la transport maritim și aviație.
Apoi a venit corecția inevitabilă. Costurile au rămas mai mari decât se anticipase. Finanțarea a devenit mai dificilă pe măsură ce ratele dobânzilor au crescut. Mai multe proiecte emblematice au fost amânate, micșorate sau abandonate în tăcere. Investitorii au început să pună întrebări incomode despre dacă hidrogenul va deveni vreodată viabil comercial, fără sprijin guvernamental permanent.
În consecință, hidrogenul a devenit treptat una dintre cele mai contestate tehnologii ale tranziției energetice. Nu pentru că îi lipsea potențialul, ci pentru că mulți au început să se întrebe dacă piața va depăși vreodată anunțurile și prezentările PowerPoint.
Acesta este motivul exact pentru care cea mai recentă dezvoltare dintre Danemarca și Germania contează. Trei proiecte daneze de hidrogen au obținut subvenții germane în valoare combinată de 1,3 miliarde de euro, Everfuel primind 244,9 milioane de euro, European Energy 228 milioane de euro, iar Copenhagen Infrastructure Partners (CIP) asigurând aproximativ 777 milioane de euro. Proiectele vor furniza în cele din urmă hidrogen verde Germaniei prin intermediul viitoarei Danish Hydrogen Backbone, care se preconizează că va deveni operațională înainte de sfârșitul acestui deceniu.
La prima vedere, acest lucru ar putea părea un alt anunț de subvenționare într-un sector care a văzut deja multe. În realitate, reprezintă ceva mult mai semnificativ: prima încercare serioasă a Europei de a construi o piață funcțională internațională a hidrogenului.
**Rezolvarea problemei „oul sau găina” a hidrogenului**
Cea mai mare provocare cu care se confrunta hidrogenul nu a fost niciodată electrolizorul. Nici disponibilitatea electricității regenerabile. Problema reală era că nimeni nu dorea să fie primul. Producătorii de hidrogen ezitau, deoarece nu existau garanții suficiente pentru cerere. Consumatorii industriali ezitau, deoarece nu puteau fi siguri că vor exista oferte fiabile. Dezvoltatorii de infrastructură așteptau proiecte de producție, în timp ce dezvoltatorii de proiecte așteptau conducte.
Rezultatul a fost o problemă clasică „oul sau găina”, care a încetinit nenumărate tranziții industriale de-a lungul istoriei. Ceea ce a făcut Germania, efectiv, prin acest mecanism de finanțare, este reducerea acestei incertitudini pe întregul lanț valoric. Dintr-o dată, producătorii pot vedea o piață. Utilizatorii industriali pot vedea oferte viitoare. Dezvoltatorii de infrastructură pot vedea volume viitoare. Investitorii pot vedea fluxuri de numerar viitoare.
De aceea, CEO-ul Hydrogen Denmark, Tejs Laustsen Jensen, a descris anunțul ca pe unul care schimbă fundamental peisajul investițional. Odată ce sprijinul pentru producție și sprijinul pentru cerere încep să apară simultan, proiectele devin mai puțin speculative și mai ușor de finanțat. Această schimbare poate suna tehnic, dar exact așa încep revoluțiile industriale.
**Următoarea poveste de succes energetic a Danemarcei**
Ceea ce face anunțul deosebit de interesant este rolul pe care și-l croiește Danemarca. De decenii, Danemarca a performat constant peste nivelul așteptărilor pe piețele energetice. Țara a contribuit la pionieratul energiei eoliene moderne, cu mult înainte ca energia eoliană offshore să devină una dintre cele mai importante industrii energetice ale Europei. Astăzi, expertiza, companiile și lanțurile de aprovizionare daneze se regăsesc în sectorul global al energiei regenerabile. Hidrogenul pare din ce în ce mai mult următorul capitol din această poveste.
Proiectele care primesc sprijin sunt substanțiale. Proiectul Frigg al Everfuel începe cu o instalație de electroliză de 200 MW, dar ar putea ajunge în cele din urmă la 2 GW. European Energy extinde instalația sa existentă Kassø, care produce deja hidrogen pentru producția de e-metanol. Între timp, proiectul Høst al CIP din Esbjerg a obținut cea mai mare parte a sprijinului, reflectând atât amploarea sa, cât și importanța strategică.
Acestea nu sunt proiecte pilot concepute pentru a testa o tehnologie. Sunt instalații industriale concepute pentru a aproviziona una dintre cele mai mari economii ale Europei. Această distincție este extrem de importantă, deoarece semnalează o tranziție de la experimentare la implementare.
**Realitatea industrială a Germaniei**
Motivația Germaniei este la fel de revelatoare. Țara a devenit tot mai conștientă că electrificarea singură nu va decarboniza pe deplin baza sa industrială. Electricitatea regenerabilă poate rezolva multe probleme, dar sectoare precum oțelul, chimicalele, rafinarea, îngrășămintele și alte procese industriale la temperaturi înalte necesită mai mult decât electroni. Necesită molecule.
Hidrogenul este din ce în ce mai mult văzut ca una dintre puținele căi realiste pentru decarbonizarea acestor sectoare, menținând în același timp competitivitatea industrială. Cu toate acestea, Germania recunoaște, de asemenea, că producția internă, probabil, nu va fi suficientă pentru a satisface cererea viitoare. Soluția seamănă tot mai mult cu abordarea istorică a Europei privind gazele naturale: importul de energie din țările vecine prin infrastructură dedicată. Doar că, de data aceasta, moleculele sunt verzi.
În multe privințe, coridorul emergent de hidrogen Danemarca-Germania seamănă cu dezvoltarea timpurie a rețelei de gaze a Europei, acum câteva decenii. Diferența este că, în loc să conecteze zăcămintele de gaze la centrele industriale, infrastructura va conecta resursele de energie regenerabilă la cererea industrială.
**Conducta contează mai mult decât electrolizoarele**
Poate cel mai important aspect al întregului anunț nu sunt instalațiile de producție în sine, ci infrastructura care le leagă. Istoria energiei demonstrează în mod repetat că tehnologiile devin transformative numai atunci când infrastructura se scalează alături de ele. Petrolul a devenit dominant, deoarece conducte, porturi, rafinării și rețele de distribuție au apărut în jurul său. Gazul natural s-a extins, deoarece sistemele de transport au conectat producători și consumatori peste granițele naționale. Hidrogenul nu va fi diferit.
Danish Hydrogen Backbone ar putea, în cele din urmă, să se dovedească mai importantă decât orice proiect individual conectat la ea. Odată ce o conductă există, proiectele viitoare devin mai ușor de finanțat. Noi clienți industriali capătă încredere să își convertească operațiunile. Instalațiile suplimentare de producție devin mai puțin riscante de dezvoltat. Infrastructura creează opționalitate, iar opționalitatea atrage investiții.
De aceea, acest anunț ar trebui privit ca mai mult decât un sprijin pentru trei proiecte de hidrogen. Este, efectiv, un sprijin pentru un întreg nou sistem energetic industrial.
**Renașterea hidrogenului în Europa?**
În ultimii doi ani, mulți observatori s-au întrebat dacă ambițiile europene privind hidrogenul erau nerealiste. O parte din scepticism a fost justificat. Termenele s-au dovedit prea optimiste, costurile au rămas încăpățânat de mari, iar piața a avut nevoie de o verificare a realității, după ani de exuberanță.
Dar corecțiile nu sunt același lucru cu eșecurile. Cele mai puternice tranziții energetice rareori urmează o linie dreaptă. Ele trec prin cicluri de entuziasm, dezamăgire, consolidare și maturitate finală. Energia eoliană offshore a urmat exact această traiectorie. La fel și energia solară. Hidrogenul pare din ce în ce mai mult să intre în această fază finală.
Cel mai recent acord Danemarca-Germania nu înseamnă că Europa are brusc o economie a hidrogenului prosperă. Costurile rămân o provocare, infrastructura încă trebuie construită, iar cererea trebuie să continue să se dezvolte. Ceea ce înseamnă este că Europa începe, în sfârșit, să rezolve provocările practice care au împiedicat sectorul.
Ani de zile, hidrogenul a fost, în mare parte, o viziune a viitorului. Cu 1,3 miliarde de euro acum angajați, proiecte industriale în curs de desfășurare și infrastructură transfrontalieră luând contur, începe să arate mult mai mult ca o industrie. Și odată ce industriile devin investibile, ele tind să se miște mult mai repede decât se așteaptă oricine.